„Cămila agriculturii” cade din picioare: Exporturile de sorg, la minimul ultimilor 4 ani

13 Aug. 2025, 10:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Aug. 2025, 10:26 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În sezonul iulie 2024 – iunie 2025, exporturile de sorg din Republica Moldova au scăzut drastic, ajungând la doar 6,5 mii tone – cel mai mic volum din ultimii patru ani, potrivit analizei economistului Iurie Rija. Diminuarea se datorează reducerii suprafețelor cultivate, iar efectele s-au văzut direct în valoarea comerțului extern: doar 23,2 milioane lei, de aproape trei ori mai puțin decât maximul de 70,6 milioane lei înregistrat în sezonul 2021–2022.

Deși prețul mediu de export a crescut ușor, la 3,56 lei/kg față de 3,11 lei/kg în sezonul anterior, acesta nu a reușit să compenseze pierderea de volum. Livrările au fost puternic dezechilibrate pe parcursul sezonului: peste jumătate din cantitatea totală a fost exportată doar în luna ianuarie 2025, la un preț relativ modest, de 3,44 lei/kg, în timp ce în martie-aprilie prețul a depășit 4 lei/kg.

Exporturile de sorg s-au concentrat aproape exclusiv în Transnistria: 99% din totalul livrărilor (6 468 tone) au provenit din această regiune. În restul țării, cultura rămâne rar cultivată, fiind percepută ca riscantă, în ciuda rezultatelor stabile obținute pe malul stâng al Nistrului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Iul. 2026, 17:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Iul. 2026, 17:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Locuitorii municipiului Chișinău ar putea plăti mai mult pentru apă și canalizare, după ce Apă-Canal Chișinău a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o solicitare de majorare a tarifelor. Motivul, potrivit operatorului este creșterea cheltuielilor de operare.

Astfel, compania solicită majorarea tarifului pentru alimentarea cu apă potabilă de la 13,99 lei/metrul cub la 15,55 lei/metrul cub, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 11,2%. Totodată, tariful pentru serviciul de canalizare ar urma să crească de la 7,40 lei/metrul cub la 7,68 lei/metrul cub, respectiv cu aproape 4%.

În document, operatorul argumentează că solicitarea este determinată de majorarea costurilor. Cheltuielile totale estimate pentru 2026 se ridică la 965 milioane de lei, comparativ cu aproximativ 923 milioane de lei în calculele ANRE. Cele mai mari creșteri sunt prevăzute la cheltuielile cu personalul, energia electrică, amortizarea mijloacelor fixe și redevențele.

Apă-Canal estimează că în 2026 va furniza peste 47 de milioane de metri cubi de apă potabilă și va evacua aproximativ 44,5 milioane de metri cubi de ape uzate. Totodată, compania prognozează un consum tehnologic și pierderi de apă de 17,25 milioane de metri cubi, echivalentul a 25,9% din volumul total de apă introdus în sistem.

În același proiect, operatorul propune reducerea tarifului pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii, de la 6,26 lei/metrul cub la 6,01 lei/metrul cub, precum și diminuarea tarifului pentru apa tehnologică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!