Carburanții se scumpesc cu până la 7,3% într-o săptămână. ANRE spune că stocurile sunt suficiente

05 Mart. 2026, 12:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Mart. 2026, 12:50 // Actual //  Grîu Tatiana

De la începutul acestei săptămâni, carburanții s-au scumpit în Republica Moldova cu aproximativ 2,4% la benzină și 7,3% la motorină, potrivit noilor prețuri maxime de referință stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Pentru 6 martie, ANRE a anunțat că un litru de benzină COR 95 va costa 24 de lei și 33 de bani, cu 16 bani mai mult decât în ziua precedentă, iar motorina standard va ajunge la 22 de lei și 24 de bani pe litru, în creștere cu 47 de bani.

Comparativ cu perioada 28 februarie – 2 martie, când un litru de benzină era comercializat cu 23 de lei și 75 de bani, iar motorina costa 20 de lei și 72 de bani, prețurile au crescut cu 58 de bani la benzină și cu 1 leu și 52 de bani la motorină.

În același timp, autoritățile au instituit măsuri suplimentare pentru gestionarea stocurilor de combustibil. La 5 martie 2026 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului privind declararea stării de alertă, mecanism care va permite o administrare mai strictă a stocurilor de produse petroliere principale din Portul Internațional Liber Giurgiulești.

ANRE precizează că monitorizează zilnic stocurile deținute de companiile importatoare și dă asigurări că, în prezent, rezervele de produse petroliere din Republica Moldova sunt suficiente și nu prezintă riscuri pentru consumatori. Totodată, instituția menționează că cotațiile Platts au scăzut în ultima zi cu aproximativ 1% la benzină și cu circa 3% la motorină, evoluție care ar putea indica un prim semn de stabilizare a pieței.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

20 Sept. 2026, 12:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 12:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovagaz ar putea să-și extindă activitatea dincolo de sectorul gazelor naturale și să investească inclusiv în producerea energiei electrice. Directorul companiei, Vadim Ceban, susține că Moldovagaz trebuie să rămână o companie infrastructurală, dar să se transforme treptat într-un jucător energetic cu activități mai diversificate.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu cu Veaceslav Kunev.

„Moldovagaz va rămâne și trebuie să fie o companie infrastructurală. Trebuie să obținem rețele. Moldovagaz poate să fie o companie energetică, să investească în generația de electroenergie”, a declarat Ceban.

Potrivit acestuia, Moldovagaz are deja proiecte în domeniul energiei regenerabile și examinează posibilitatea dezvoltării unor capacități de producere a energiei electrice pe bază de gaze naturale. Astfel de centrale ar putea fi utilizate inclusiv pentru echilibrarea sistemului electroenergetic, într-un context în care ponderea surselor regenerabile este în creștere.

O altă direcție vizată de companie este modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor. Moldovagaz intenționează să extindă utilizarea sistemelor de telemetrie și telemecanică, precum și a tehnologiilor de tip „Smart Energy”.

Unul dintre proiecte presupune instalarea unor module radio la contoarele de gaze. Acestea ar permite transmiterea automată a datelor privind consumul către sistemul de evidență, eliminând necesitatea citirii manuale și a accesului controlorilor în locuințele consumatorilor.

Ceban afirmă că dezvoltarea acestui sistem a impulsionat inclusiv producția locală. Dacă anterior modulele electronice erau importate, în prezent o parte dintre componente sunt produse și asamblate în Republica Moldova. Directorul Moldovagaz consideră că există potențial inclusiv pentru exportul acestor echipamente.

Compania intenționează să extindă utilizarea modulelor radio în municipiul Chișinău pe parcursul următorilor aproximativ trei ani. Realizarea proiectului va depinde însă de obținerea aprobărilor necesare din partea acționarilor și a autorității de reglementare.

Digitalizarea contoarelor ar putea deveni importantă și în contextul discuțiilor privind aplicarea unor cote diferențiate de TVA la gazele naturale, în funcție de volumul consumat. Potrivit lui Ceban, transmiterea automată a indicilor ar permite stabilirea exactă a consumului pentru fiecare lună și, implicit, aplicarea corectă a eventualelor facilități fiscale.