Care este cea mai săracă țară din lume? TOP 10 al sărăciei

09 Nov. 2021, 13:37
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Nov. 2021, 13:37 // Actual //  MD Bani

Dintre cele aproape 200 de țări (mai exact 195 mai exact) care există în lume, 23 au un nivel de trai foarte scăzut. Majoritatea celor mai sărace țări se află pe continentul african.

De regulă, cele mai sărace țări sunt cele considerate a face parte din „lumea a treia”. Acestea sunt măcinate de conflicte militare, instabilitate politică și corupția din sectorul public, factori ce pot descuraja investițiile și stopa creșterea economică. De altfel, mai multe dintre țările sărace sunt printre cele mai corupte la nivel global, scrie money.ro.

Cum se stabilește nivelul de trai al unei țări?

Specialiștii spun că nu există cauze precise care determină sărăcia. De aceea, cel mai bun indicator pentru stabilirea nivelului de trai într-o țară îl reprezintă PIB-ul pe cap de locuitor (n.n. – Produsul Intern Brut).

Acest indicator macroeconomic reprezintă metoda standard utilizată pentru a compara cât de bogate sau cât de sărace sunt țările.

În afară de PIB, mai pot fi adăugați și alți indicatori pentru măsurarea nivelului de trai precum speranța de viață a fiecărei țări, anii de școlarizare, precum și valoarea proprie a indicelui de dezvoltare umană.

Care este cea mai săracă țară din lume?

În ultimii ani, unele țări sărace au raportat o creștere economică, însă majoritatea dintre acestea au bătut pasul pe loc.

Cele mai sărace țări din lume se găsesc în Africa, acolo unde locuitorii câştigă mai puţin de 1.000 de dolari pe an.

Topul celor mai sărace țări este întocmit în funcție de Venitul Național Brut (VNB), adică valoarea venitului unei țări împărțit la numărul de locuitori, exprimată în dolari.

Potrivit indicelui VNB, cea mai săracă țară din lume este în acest moment Somalia, care este și cea mai coruptă țară de pe mapamond. Situată în „Cornul Africii”, Somalia (15 milioane de locuitori) are un venit național brut de doar 130 de dolari pe cap de locuitor.

Iată cum arată clasamentul celor mai sărace țări din lume (după indicele VNB):

  1. Somalia – 130 dolari
  2. Burundi – 280 dolari
  3. Malawi – 380 dolari
  4. Mozambic – 490 dolari
  5. Madagascar – 520 dolari
  6. Rep. Centrafricană – 520 dolari
  7. RD Congo – 530 dolari
  8. Afganistan – 530 dolari
  9. Sierra Leone – 540 dolari
  10. Liberia – 580 dolari

28 Sept. 2026, 16:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 16:17 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bursa Internațională a Moldovei (BIMx) a fost lansată oficial luni, 28 septembrie, la Chișinău, în cadrul Moldova Business Week. Noua platformă a pieței de capital este dezvoltată în parteneriat cu Bursa de Valori București (BVB), iar primele tranzacții sunt planificate în următoarele luni.

BIMx a început deja procesul de admitere a agenților de bursă și a emitenților. Potrivit conducerii bursei, prima listare este planificată până la sfârșitul anului 2026.

În această etapă, agenții de bursă urmează să fie conectați la sistemul de tranzacționare și să parcurgă procedurile necesare pentru a putea opera pe platformă. În paralel, companiile și municipalitățile care vor să atragă finanțare prin bursă vor putea pregăti admiterea la tranzacționare a unor instrumente precum acțiunile și obligațiunile.

BIMx va opera atât pe Piața Reglementată, cât și în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (MTF).  Potrivit directorului general al BIMx, Veronica Arpintin, capitalul social al bursei este în prezent de 1,5 milioane de euro, însă ar putea fi majorat până la circa 3 milioane de euro până la sfârșitul anului. Pentru o parte din această majorare există deja scrisori de intenție în valoare de 1,1 milioane de euro.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a declarat că existența unei infrastructuri bursiere oferă companiilor din Republica Moldova mai multe posibilități de finanțare și poate contribui la atragerea investițiilor.

„O economie competitivă are nevoie de capital, iar companiile din Republica Moldova trebuie să aibă mai multe opțiuni pentru a se finanța și a crește. BIMx creează o infrastructură prin care capitalul poate ajunge mai ușor la companiile care investesc și se dezvoltă”, a spus Năsui.

Acționariatul BIMx reunește zece entități instituționale din Republica Moldova și România.