Care este cel mai tranzitat aeroport din Europa

11 Oct. 2022, 12:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Oct. 2022, 12:04 // Actual //  MD Bani

Aeroportul britanic Heathrow, situat în vestul Londrei, şi-a recuperat titlul de cel mai tranzitat aeroport din Europa, înregistrând în perioada iulie – septembrie peste 5,8 milioane de pasageri, un număr ce îl depăşeşte pe cel al rivalilor din oraşe precum Paris, Amsterdam, Frankfurt sau Madrid, relatează agenţia EFE.

Anul trecut, Heathrow a pus pe seama strictelor norme de călătorie impuse din cauza pandemiei – comparativ cu alte aeroporturi europene – faptul că a rămas pe poziţia a zecea în Europa din punct de vedere al tranzitului, după ce în 2019 fusese numărul unu.

De la ridicarea restricţiilor de călătorie în martie, Heathrow a fost în creştere şi a ajuns în septembrie la 5,8 milioane de pasageri care au optat pentru acest aeroport. Totuşi, luna trecută, cererea a continuat să fie cu 15% sub nivelul de dinaintea pandemiei, în septembrie 2019.

În ceea ce priveşte perspectivele din viitor, cererea „va continua să fie incertă” din cauza „creşterii vânturilor economice potrivnice”, a unei noi variante de Covid-19 şi a escaladării situaţiei din Ucraina.

„Heathrow a crescut în ultimele 12 luni mai mult ca orice aeroport din Europa şi am creat o experienţă deosebită pentru pasageri pentru majoritatea călătoriilor”, a afirmat marţi directorul general John Holland-Kaye.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!