Cât costă scandările pro-Putin. Turcii de la Fenerbahce, arşi la buzunare de UEFA

07 Aug. 2022, 14:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Aug. 2022, 14:04 // Actual //  bani.md

Fenerbahce a fost pedepsită de UEFA, după ce fanii săi au scandat numele preşedintelui rus Vladimir Putin în timpul meciului pierdut în luna iulie, în calificările pentru Liga Campionilor, cu Dinamo Kiev din Ucraina, relatează BBC Sport.

Clubul turc a fost amendat cu 50.000 de euro şi va fi obligată să joace cu stadionul parţial închis (cel puţin 5.000 de locuri) pentru următorul meci european.

UEFA a precizat că pedeapsa a fost pentru „aruncarea de obiecte şi transmiterea unui mesaj provocator de natură ofensivă, adică scandări ilicite”.

Dinamo Kiev a câştigat meciul de la Istanbul cu 2-1 la 27 iulie, după ce în prima manşă, disputată în Polonia, a remizat 0-0.

Mii de suporteri ai lui Fenerbahce s-au alăturat scandărilor după ce echipa lor a primit gol de la campioana Ucrainei, Dinamo Kiev.

Scandările par să fi fost declanşate după ce mijlocaşul lui Dinamo, Vitaliy Buyalskyi, a sărbătorit golul echipei sale imitând zborul unui vultur cu mâinile, gest pe care unii fani l-au considerat a fi un semn către marea rivală a lui Fenerbahce, Besiktas.

La momentul respectiv, Fenerbahce a declarat că acţiunile fanilor nu reprezentau în niciun fel clubul sau „poziţia sa corporatistă”.

„Reamintim încă o dată publicului poziţia noastră conform căreia sportul şi politica ar trebui să fie întotdeauna separate unul de celălalt”, se arăta într-o declaraţie.

Antrenorul principal al lui Dinamo, Mircea Lucescu, a declarat reporterilor după meci că sportul „nu poate accepta comportamentul fanilor”.

„Nu mă aşteptam la astfel de scandări. Este păcat”, a adăugat el. Lucescu, fost manager al echipei naţionale a Turciei, a refuzat ulterior să participe la conferinţa de presă de după meci, în semn de protest faţă de acţiunile fanilor.

Ambasadorul ucrainean Vasyl Bodnar a declarat că incidentul l-a „întristat”.

26 Oct. 2026, 11:39
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 11:39 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Asociațiile de economii și împrumut (AEÎ) din Republica Moldova au acumulat credite compromise în valoare de 64,64 milioane de lei, la sfârșitul lunii august 2026, în timp ce valoarea totală a împrumuturilor acordate de aceste instituții depășește 1,4 miliarde de lei. Datele Băncii Naționale a Moldovei, analizate de BANI.MD, arată că peste 147 de milioane de lei sunt încadrate în categorii diferite de risc, iar cea mai mare parte a creditelor din portofoliu nu este garantată.

Potrivit statisticilor BNM, la 31 august 2026, portofoliul total al asociațiilor de economii și împrumut constituia 1,404 miliarde de lei. Din această sumă, 1,256 miliarde de lei reprezentau împrumuturi clasificate drept standard, echivalentul a 89,47% din total.

Restul de 147,85 milioane de lei, sau 10,53% din portofoliu, erau încadrate în categoriile supravegheate, substandard, dubioase și compromise.

Cele mai mari probleme sunt concentrate în categoria împrumuturilor compromise, care însumează 64,64 milioane de lei și reprezintă 4,6% din toate creditele acordate de AEÎ. Pentru aceste împrumuturi, normele de clasificare prevăd constituirea unor provizioane de 100%, ceea ce reflectă nivelul ridicat al riscului de nerecuperare.

Alte 49,03 milioane de lei sunt clasificate drept împrumuturi supravegheate, 20,23 milioane de lei drept substandard, iar 13,95 milioane de lei sunt considerate dubioase.

Un alt aspect evidențiat de datele BNM este ponderea foarte mare a împrumuturilor negarantate. Din totalul de 1,404 miliarde de lei, numai 187,38 milioane de lei figurează drept împrumuturi garantate, în timp ce 1,217 miliarde de lei, echivalentul a 86,66%, sunt negarantate.

Situația este și mai pronunțată în cazul creditelor compromise. Din cele 64,64 milioane de lei încadrate în această categorie, 60,75 milioane de lei sunt negarantate și reprezintă aproape 94% din valoarea totală a împrumuturilor compromise.

Riscurile se reflectă și în provizioanele constituite de instituțiile de creditare. Potrivit datelor BNM, asociațiile de economii și împrumut au constituit provizioane de 98,63 milioane de lei pentru împrumuturi și alte 13,61 milioane de lei pentru dobânzi. Valoarea totală a acestora depășește 112,24 milioane de lei.

Totodată, dobânzile aferente împrumuturilor acordate totalizau 30,68 milioane de lei, dintre care 12,29 milioane de lei erau asociate creditelor compromise. Astfel, aproximativ 40% din valoarea dobânzilor raportate se regăsește în categoria cu cel mai ridicat risc de nerecuperare.