Categoria de moldoveni care va primi salariile mărite. Majorări şi sporuri în plus numai pentru angajații de la stat

05 Oct. 2023, 13:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Oct. 2023, 13:00 // Actual //  bani.md

Parlamentul a rectificat, în ședința plenară de astăzi, bugetul de stat pe anul curent. Modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar au fost efectuate pentru a include măsurile prevăzute în pachetul „Spor pentru Moldova”, anunțat de Guvern, care prevăd majorări pentru circa 170000 de cetățeni.

Conform notei informative, economiile identificate au fost redirecționate către programe economice și sociale de impact, precum și pentru realizarea unor măsuri noi, destinate unor angajați din sectorul public. Rectificarea bugetară se ridică la circa 1,65 miliarde de lei.

Cele mai mari alocări de resurse financiare suplimentare vizează plăți unice și majorări salariale pentru care vor fi alocate 846,9 milioane de lei. Urmează a fi majorate salariile medicilor și asistenților medicali din instituțiile finanțate bugetar cu până la 26 %. Profesorii din toate instituțiile de învățământ vor primi o plată unică de 5000 de lei, iar cadrele non-didactice – 3000 de lei . De o plată unică de 5000 de lei vor beneficia polițiștii și carabinierii, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, salariile a circa 1700 de oameni de cultură vor crește în mediu cu 25 %.

Suplimentar, vor fi alocate următoarele resurse financiare: 100 de milioane de lei pentru reparația drumurilor, 300 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare a satelor și orașelor și pentru Programul „Satul european”, precum și 100 de milioane de lei spor pentru agricultură. Alte 352 de milioane de lei vor fi alocate pentru a acoperi cheltuielile pentru energia electrică și căldura consumată de școli, grădinițe, spitale și alte instituții bugetare.

Tânînd cont de aceste modificări, bugetul de stat pentru anul 2023 se micșorează la venituri și la cheltuieli cu 497,9 milioane de lei și va constitui, după rectificare, 65,7 miliarde de lei la venituri și 84,1 miliarde de lei la cheltuieli. Deficitul bugetar nu va suporta modificări, constituind 18,3 miliarde de lei sau 5,9% din Produsul Intern Brut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!