Ce spune Horus despre acuzațiile lui Slusari cu privire la explozia blocului energetic: Diletante și hazardate

07 Feb. 2023, 15:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Feb. 2023, 15:33 // Actual //  bani.md

Compania ”Horus” califică declarațiile făcute de Dl. Alexandru Slusari la adresa companiei noastre, precum și cele referitoare la situația de la S.A. ”Termolectrica” drept diletante și hazardate și în consecință – total manipulatoare. Îi recomandăm să consulte un energetician, care sa-i explice procesele tehnologice de la S.A. ”Termoelectrica” sau să se adreseze specialiștilor companiei noastre pentru o consultație gratuită.

Compania ”Horus” înțelege că se află în pragul unei noi campanii de defăimare, orchestrată de către anumiți factori de decizie și care utilizează rebutul politic autohton pentru difuzarea falsurilor și informațiilor denigratoare. Din păcate, scopul acestora nu este nici pe departe asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, nici lupta cu pretinsele scheme de corupție. Adevărata țintă este marea împărțeală a proiectelor energetice, care se planifică a fi implementate în viitorul apropiat. Din fericire, așazisele companii internaționale, cu ștampila în buzunar și oficiu în automobil, nu rezista liberei concurențe și din această cauză sunt loviți profesioniștii,  în cazul dat – Compania ”Horus”.

Cât privește aberațiile de pe rețelele de socializare, lucrurile sunt cât se poate de simple. Referitor la incidentul de la Blocul energetic nr.3, toată lumea cunoaște cauza și aceasta nu are nicio legătură cu volumul lucrărilor incluse bin caietul de sarcini pentru reparațiile efectuate de către Compania ”Horus”. Din programul de reparații de 70 de milioane de lei pentru Blocul 3, inclus în licitația de primăvara anului trecut (anulată din motive politice) s-a realizat un plan de nici 6 milioane de lei. Respectiv, multe dintre lucrările de reparații și de modernizare ce urmau a fi făcute au trebuit să fie puse pe polița de așteptare. Reparațiile post-avarie au fost încheiate de ”Horus”. Blocul nu este pus în funcțiune pentru că nu au fost efectuate toate testările necesare. Testările rămase, conform normelor în vigoare, pot fi făcute doar în baza cadrului juridic și normativ specific, care nu este, încă, aprobat de către noua comisie pentru achiziții de la S.A. ”Termoelectrica”.

Cât privește Blocului energetic nr. 1, oprirea acestuia s-a făcut mult prea târziu, în condițiile utilizării păcurii ca și combustibil. Acest bloc a fost modernizat în 2019 și a funcționat cu combustibil de bază (gaze naturale) două sezoane de termoficare fără nicio problemă. În cazul utilizării păcurii (ca și combustibil de rezervă) sunt necesare opriri tehnologice periodice pentru curățarea arzătoarelor și a suprafețelor de ardere. Conform contractului de garanție post-modernizare, ”Termoelectrica” urma să coordoneze cu ”Horus” trecerea la combustibilul de rezervă și să ne informeze despre parametrii de calitate a păcurii. Din păcate aceste acțiuni nu au fost realizate, ceea poate avea drept consecință directă ridicarea garanțiilor aplicate pentru lucrările de modernizare la Blocul energetic nr.1. Compania ”Horus” a avertizat S.A. ”Termoelectrica” despre aceste carențe încă acum o lună.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Feb. 2026, 11:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Feb. 2026, 11:17 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Creșterea prețului aurului a majorat puternic valoarea rezervelor deținute de băncile centrale, iar la o cotație de 5.500 de dolari pe uncie Statele Unite dețin aur evaluat la peste 1,4 trilioane de dolari cu mult înaintea oricărei alte țări, potrivit datelor Consiliului Mondial al Aurului, potrivit unui clasament realizat de Visual Capitalist.

Metalul prețios și-a dublat valoarea de la începutul anului 2025, iar numai în prima lună din 2026 a mai urcat cu încă 27%. Pe fondul volatilității valutare și al slăbirii dolarului, cererea de active de refugiu a împins cotațiile la maxime istorice, sporind automat valoarea bilanțieră a rezervelor fără ca băncile centrale să cumpere aur suplimentar.

Statele Unite rămân cel mai mare deținător oficial de aur din lume, cu 8.133,5 tone. La prețul de 5.500 de dolari pe uncie, aceste rezerve valorează aproximativ 1,44 trilioane de dolari, plasând Washingtonul la mare distanță de Germania, ocupanta locului doi, ale cărei rezerve sunt evaluate la circa 592 miliarde de dolari.

Pe următoarele poziții se situează Italia, cu aproximativ 434 miliarde de dolari, și Franța, cu 431 miliarde de dolari, ambele având peste 2.400 de tone de aur fiecare. Rusia și China se mențin și ele în top, cu rezerve de peste 2.300 de tone fiecare, evaluate la peste 400 miliarde de dolari.

Elveția se remarcă prin rezerve de circa 1.040 de tone, evaluate la aproximativ 184 miliarde de dolari, consolidându-și reputația de centru financiar prudent. În topul deținătorilor importanți mai figurează India, Japonia, Turcia și Țările de Jos.

Analiza arată că avansul aurului este alimentat de cererea puternică pentru active sigure, pe fondul incertitudinilor globale. Pentru băncile centrale, scumpirea metalului prețios întărește poziția rezervelor fără costuri suplimentare.

În ultimii ani, Rusia și China au majorat constant achizițiile de aur, strategia fiind interpretată drept o încercare de diversificare față de activele denominate în dolari. Creșterea accelerată a prețului aurului amplifică acum efectul acestor acumulări și redesenează ierarhia globală a rezervelor oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!