Ce venituri a avut conducerea băncii centrale de peste Prut! Isărescu a obținut 300 000 din salariu și pensie

08 Iul. 2023, 17:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Iul. 2023, 17:06 // Actual //  bani.md

Veniturile conducerii Băncii Naționale a României au continuat să crească și anul trecut. Mugur Isărescu a avut venituri totale de peste 1,2 milioane lei românești sau echivalentul a 30 de mii de euro, din salariul de guvernator și pensie.

Mugur Isărescu a încasat din funcția de guvernator BNR un salariu de 1.026.836 lei, în 2022, în creștere față de cel din 2021, când a încasat un salariu de 960.752 lei, conform celei mai recente declarații de avere publicate pe site-ul băncii centrale.

La salariu se adaugă și 30.612 lei în calitate de membru titular la Academia Română, împreună cu pensia de 237.612 lei, în creștere față de 2021 (224.700 lei).

Așadar, veniturile obținute anul trecut de guvernator din salariul de la BNR și pensie depășesc 1,2 milioane de lei, în creștere față de cele 1,18 milioane lei încasate în 2021.

Mugur Isărescu are o casă în comuna Gruiu, una la Drăgăşani şi un apartament în Bucureşti. Pe lângă acestea, el deţine și un teren intravilan, dar şi terenuri aferente pentru casa de vacanţă de la Drăgăşani şi apartamentul din Bucureşti.

În plus, Isărescu deține o barcă cu motor Delta, pe care a cumpărat-o în 2004, şi un autoturism Eagle din 1993. De asemenea, acesta a declarat și „bijuterii diverse” în valoare de 88.000 euro (cu 2.000 euro în plus față de 2021), dobândite după Revoluție, şi de 10.650 de euro pentru cele obținute în perioada 1976-1989.

Guvernatorul deține o colecție de monede numismatice în valoare 80.000 de euro, tablouri și icoane în valoare de 20.000 de euro dobândite după Revoluție și de 6.500 de euro obținute în perioada 1976-1989. El mai deține și veselă de argint, în valoare totală de 7.650 euro.

Mugur Isărescu are 13 conturi la băncile din România, cel mai mare având un sold de 400.000 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Guvernatorul BNR mai este și acționar majoritar la Măr SRL, cu acțiuni în valoare de 1,15 milioane lei. El deține, de asemenea, titluri de stat în valoare de peste 1,66 milioane lei.

Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, a declarat un salariu de 971.579 anul trecut, în creștere față de 2021, când a încasat 913.616 lei. El a mai raportat și o pensie de 174.144 lei (cu 25.897 mai mare față de 2021), la care se adaugă și o pensie specială de fost parlamentar PSD de peste 57.961 lei. Georgescu nu a mai declarat venituri din activitatea didactică la Academia de Studii Economice nici în 2022 și nici în 2021, după ce în 2020 a obținut venituri de 1.000 lei. Acesta a mai înregistrat și un venit de 3.857 lei din drepturi de proprietate intelectuală de la editura Compania de Librării.

Viceguvernatorul Leonardo Badea (fost șef al ASF) a încasat un salariu de la BNR de 904.768 în 2022, în creștere față de anul precedent, când a încasat 852.520 lei. El a mai încasat anul trecut 76.816 lei venit net la funcția de bază în calitate de profesor titular la Academia de Studii Economica, 12.799 salariu de profesor la Universitatea Valahia din Târgoviște și 468 de la Universitatea De Vest din Timișoara.

Viceguvernatorul BNR Eugen Nicolăescu a încasat un salariu de 904.985 lei, în creștere față de anul precedent, când a încasat 851.920 lei. El a încasat anul trecut și o pensie specială de fost parlamentar PNL de 161.654 lei, față de 143.242 lei în 2021.

Gheorghe Gherghina, membru al consiliului de administrație, a avut venituri de 283.590 lei în 2022, față de 270.000 lei în 2021.

23 Sept. 2026, 15:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 15:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania turcă ONUR Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret Ve Sanayi A.Ş., sancționată în acest an de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru o practică coluzivă într-un proiect din Ucraina, a câștigat un nou contract rutier în Republica Moldova. Firma va construi drumul de ocolire a orașului Cimișlia, investiție estimată la 43,3 milioane de euro și finanțată de Banca Europeană de Investiții.

Contractul pentru construcția noului sector al drumului M3 a fost semnat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în prezența vicepremierului Vladimir Bolea. Centura va avea peste 7 kilometri și va fi construită integral pe un traseu nou, în extravilanul orașului Cimișlia. Proiectul urmărește devierea traficului de tranzit, inclusiv a transportului greu, în afara zonei urbane. Ministerul a anunțat oficial proiectul la 22 septembrie.

Proiectul include construcția a două poduri și trei intersecții denivelate, precum și instalarea iluminatului rutier, parapetelor de protecție, marcajelor și semnalizării. Lucrările sunt planificate să dureze aproximativ doi ani și jumătate.

„M3 este un drum important pentru legătura dintre centrul și sudul țării, pe traseul Chișinău–Comrat–Giurgiulești–frontiera cu România. Pe această rută circulă atât transport de pasageri, cât și de mărfuri, iar noul drum de ocolire va face deplasarea mai eficientă”, a declarat Vladimir Bolea.

Licitația a fost organizată în cadrul programului „Moldova Roads III B”, finanțat de Banca Europeană de Investiții. Documentele BEI confirmă că procedura pentru construcția centurii Cimișlia este desfășurată de beneficiarul proiectului în conformitate cu regulile de achiziții ale băncii, BEI nefiind ea însăși parte a contractului.

Contractul vine însă la câteva luni după ce ONUR și 53 dintre subsidiarele sale au fost sancționate de BERD. Banca a anunțat o sancțiune totală de trei ani și trei luni, formată dintr-o perioadă de excludere de un an și trei luni de la proiectele finanțate de BERD, urmată de doi ani de neexcludere condiționată.

Investigația Oficiului de Conformitate al BERD a stabilit existența unei înțelegeri necorespunzătoare menite să asigure atribuirea unui contract către ONUR într-un proiect finanțat de bancă în Ucraina. BERD a calificat fapta drept „practică coluzivă”. Compania și-a recunoscut răspunderea și a cooperat cu anchetatorii, circumstanțe care au fost luate în calcul la stabilirea sancțiunii.

BERD precizează că, pe durata excluderii, ONUR și cele 53 de subsidiare nu sunt eligibile să participe la proiectele finanțate de instituție. Sancțiunea se califică și pentru mecanismul de excludere reciprocă între unele bănci multilaterale de dezvoltare.

Sancțiunea BERD nu a dus însă la excluderea ONUR din licitația pentru centura Cimișliei. Potrivit documentelor de evaluare ale procedurii, compania a declarat sancțiunile aplicate de alte instituții financiare, iar situația a fost analizată. Concluzia a fost că acestea nu se extind asupra contractului respectiv, finanțat de BEI, compania nefiind sancționată de Banca Europeană de Investiții.

Anterior, solicitat să comenteze situația, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că licitația este organizată potrivit procedurilor finanțatorului și că Ministerul Infrastructurii nu intervine în desemnarea companiei câștigătoare.

ONUR nu este la primul contract important în infrastructura rutieră din Republica Moldova. Compania turcă a executat anterior lucrările pe sectorul M3 Porumbrei–Cimișlia, finanțat de asemenea din surse externe. Noul contract îi asigură continuarea intervențiilor pe coridorul M3, de această dată prin construcția centurii propriu-zise a orașului Cimișlia.