Ceban aruncă bomba: Creșterea prețului la gaze nu a fost o surpriză pentru autorități. Se știa din luna septembrie

03 Dec. 2024, 12:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Dec. 2024, 12:22 // Actual //  Ursu Victor

Prognoza inițială privind tarifele, aprobată în luna mai, a fost bazată pe indicele „front-mount index”, care estima prețurile pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie. Cu toate acestea, evoluțiile ulterioare ale pieței nu au corespuns previziunilor inițiale, ceea ce a dus la o ajustare a așteptărilor privind tarifele din a doua jumătate a anului 2024, a declarat Vadim Ceban, președintele interimar al Moldovagaz, în cadrul unei ședințe publice despre impactul majorării tarifului la gazele naturale asupra consumatorilor și economiei naționale.

La rândul său, ministrul Energiei, Victor Parlicov a declarat că: „În luna iunie, am început discuțiile pentru a obține un contract cu preț preferențial de la partenerii noștri din România. Aceste discuții s-au mutat la nivelul prim-ministrilor, iar acum, cred că domnul prim-ministru va putea oferi mai multe detalii despre cum au decurs aceste negocieri și ce s-a realizat”.

El a precizat că scopul principal al negocierilor a fost obținerea unor volume de gaze la prețuri mai bune, ceea ce ar fi beneficiat Moldova pe termen lung, asigurând stabilitatea prețurilor și sprijinul politic necesar. De asemenea, Ceban a menționat că discuțiile privind un preț preferențial au continuat și după alegerile recente.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Oct. 2026, 11:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Oct. 2026, 11:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Construcția centurii Chișinăului avansează spre o nouă etapă, după ce autoritățile au finalizat studiul de fezabilitate pentru sectorul al doilea, cu o lungime de aproximativ 8,8 kilometri. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat, în cadrul emisiunii de la Vocea Basarabiei, că finanțarea este asigurată, iar următorul pas este lansarea licitației pentru selectarea companiei care va executa lucrările.

„Noi am primit studiul de fezabilitate, are loc pregătirea caietelor pentru licitație, resurse financiare sunt. A trecut toată partea birocratică, urmează ca AND să finalizeze caietele de sarcini și vom deschide licitația”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Bolea, sectorul al doilea al centurii va începe de la nodul rutier din direcția Ialoveni–Leușeni, în zona unde se termină porțiunea de drum cu patru benzi, și se va întinde pe aproximativ 8,8 kilometri până în zona Sculeni.

Acest tronson urmează să completeze sectorul întâi al centurii, care face legătura dintre Ialoveni și nodul rutier menționat.

Ministrul a precizat că autoritățile pregătesc în paralel și sectorul al treilea al centurii, care ar urma să facă legătura dintre zona Sculeni și podul de la Cricova. În perioada următoare este așteptată prezentarea studiului de fezabilitate, document care va permite estimarea costurilor necesare pentru construcție.

„Încercăm în 2027 să identificăm resurse financiare și să scoatem și sectorul trei în proces de construcție”, a declarat Vladimir Bolea.

Oficialul avertizează însă că realizarea lucrărilor va provoca dificultăți serioase în trafic, inclusiv pentru șoferii care utilizează zilnic drumurile din apropierea Capitalei.

Pentru a limita perioada restricțiilor și a accelera execuția, autoritățile intenționează să împartă sectorul al doilea în mai multe segmente de construcție.

„Noi înțelegem că vom bloca, adică construcția centurii în sine va aduce foarte multe inconveniențe și incomodități. Din acest considerent, noi chiar acești opt kilometri îi împărțim în mai multe segmente, ca să fie mai rapidă construcția”, a explicat ministrul.

Bolea a recunoscut că șantierul va afecta circulația rutieră, însă a subliniat că obiectivul este executarea lucrărilor într-un termen cât mai scurt și cu perturbări cât mai reduse.

Întrebat dacă municipiul Chișinău ar putea avea o centură completă în următorii câțiva ani, ministrul a evitat să ofere un termen concret.

Potrivit acestuia, durata realizării sectoarelor doi și trei va depinde de momentul semnării contractelor de construcție. Totodată, finalizarea acestor două tronsoane nu va însemna închiderea întregului inel rutier din jurul Capitalei.

„Nu în finalitate, pentru că mai există sectoarele patru, cinci și șase. Trebuie, într-un final, să se închidă. Celelalte, patru, cinci și șase, sunt în fază de proiectare”, a precizat Vladimir Bolea.