CFM aduce utilaje de 2,1 milioane de dolari, dar trenurile tot încet merg

10 Mai 2026, 09:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Mai 2026, 09:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova a anunțat că, la data de 9 mai 2026, în Republica Moldova a ajuns un lot de tehnică feroviară modernă, destinat reabilitării unui sector strategic al infrastructurii feroviare.

Potrivit întreprinderii, echipamentele au fost transportate pe un traseu logistic complex din China, pe cale maritimă până în portul Portul Constanța, după care au fost aduse rutier în Republica Moldova. Livrarea a fost realizată de compania TEMIRZHOL ZHONDEU LLP, în cadrul proiectului „Moldovan Railways Restructuring Project – Design and Rehabilitation of the railway section Bender–Basarabeasca–Etulia–Giurgiulești”.

Lotul, în valoare de peste 2,1 milioane de dolari, include un regulator de balast SPZ-270 și o mașină de burat, aliniere și nivelare DCK-32. Reprezentanții CFM susțin că noile utilaje vor consolida semnificativ capacitățile tehnice ale antreprenorului și vor permite îmbunătățirea calității lucrărilor, inclusiv asigurarea geometriei necesare a căii ferate.

Modernizarea tronsonului Bender – Basarabeasca – Etulia – Giurgiulești este considerată un proiect-cheie pentru infrastructura feroviară națională. Autoritățile estimează că lucrările vor contribui la creșterea siguranței circulației, îmbunătățirea fiabilității transporturilor și consolidarea potențialului de tranzit al Republicii Moldova.

Viteza medie pe calea ferată din Moldova este de 38km/h, însă pe unele sectoare se circulă chiar și cu 10-15km din cauza infrastructurii care se află într-o stare deplorabilă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Nov. 2026, 09:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Cotațiile petrolului au scăzut joi dimineață cu 1,2%, pe fondul așteptărilor că negocierile privind Ucraina și Iranul ar putea reduce riscurile pentru aprovizionarea cu țiței. Barilul de Brent a coborât cu 1,14 dolari, la 91,62 dolari, iar petrolul american West Texas Intermediate (WTI) s-a ieftinit cu 1,04 dolari, până la 85,49 dolari, potrivit Reuters.

Scăderea vine după ce ambele cotații au crescut miercuri. Cu o zi înainte, Brent și WTI atinseseră cele mai mici niveluri din ultimele două luni.

La Abu Dhabi, negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, s-au încheiat miercuri cu un acord privind un schimb de prizonieri. Principalele divergențe, inclusiv cele teritoriale, au rămas nerezolvate. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că speră la progrese concrete spre încheierea războiului până la sfârșitul anului.

În Orientul Mijlociu, investitorii urmăresc perspectiva unor discuții între Washington și Teheran, precum și evoluția transportului de petrol prin Strâmtoarea Ormuz. Potrivit lui Hiroyuki Kikukawa, strateg-șef la Nissan Securities Investment, perturbările de pe această rută limitează posibilitatea unei scăderi mai accentuate a cotațiilor.

Piața urmărește și semnalele privind creșterea ofertei. Producția OPEC+ a avansat în octombrie, în principal datorită extracției mai mari din Arabia Saudită. În Statele Unite, stocurile de țiței ar fi crescut cu aproximativ nouă milioane de barili în ultima săptămână, potrivit estimărilor preliminare ale American Petroleum Institute. Datele oficiale americane sunt așteptate joi.