China forțează mâna SUA: ridicați restricțiile la cipuri pentru inteligență artificială

10 Aug. 2025, 17:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Aug. 2025, 17:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

China solicită Statelor Unite să reducă restricțiile la exportul de cipuri esențiale pentru inteligența artificială, ca parte a unui posibil acord comercial înaintea unei întâlniri între președinții Donald Trump și Xi Jinping, relatează Financial Times, citat de Reuters.

Potrivit sursei, oficialii chinezi au transmis experților din Washington că Beijingul dorește ca administrația Trump să relaxeze controalele privind exportul cipurilor de memorie cu lățime mare de bandă (HBM), componente-cheie pentru îndeplinirea rapidă a sarcinilor complexe de procesare AI. Aceste cipuri sunt utilizate împreună cu procesoarele grafice destinate AI, în special cele produse de Nvidia, și sunt atent monitorizate de investitori.

China se teme că actualele restricții americane afectează capacitatea companiilor locale, precum Huawei, de a dezvolta propriile cipuri AI. De mai mulți ani, administrațiile SUA limitează exportul de tehnologii avansate către Beijing, pentru a împiedica dezvoltarea capacităților chineze în domeniul inteligenței artificiale și al apărării.

Restricțiile au afectat și capacitatea firmelor americane de a răspunde pe deplin cererii tot mai mari din China — una dintre cele mai mari piețe de semiconductori din lume —, însă vânzările către această țară rămân o sursă importantă de venit pentru producătorii din SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Aug. 2026, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Aug. 2026, 11:03 // Actual //  Grîu Tatiana

Locuitorii municipiului Chișinău achită, începând de astăzi, 6 august, tarife mai mari pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare. Noile prețuri aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare odată cu publicarea.

Potrivit hotărârii, tariful pentru alimentarea cu apă potabilă crește de la 12,99 lei la 14,03 lei pentru un metru cub, ceea ce reprezintă o majorare de 1,04 lei, sau aproximativ 8%.

Se scumpește și serviciul de canalizare pentru consumatorii casnici, tariful fiind majorat de la 5,63 lei la 6,63 lei/m³, adică cu 1 leu sau aproape 18%. Pentru consumatorii noncasnici a fost aprobat un tarif de 10,16 lei/m³, iar pentru cei din afara ariei de operare – 7,40 lei/m³.

Revizuirea tarifelor a fost efectuată la solicitarea S.A. „Apă-Canal Chișinău”, pe baza actualizării indicatorilor economico-financiari pentru anul 2026. La calcul au fost luate în considerare evoluția costurilor la energia electrică, inflația prognozată, volumele estimate de apă furnizată și ajustările veniturilor reglementate. La stabilirea noilor tarife au fost luate în calcul pierderi de apă de 17,25 milioane de metri cubi, echivalentul a 25,9% din volumul total de apă captat, precum și devierile tarifare acumulate în perioada 2017–2023.

Ultima ajustare a tarifelor pentru consumatorii din Chișinău a avut loc în martie 2025,

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!