Comerț internațional mai rapid și eficient: CCI a RM promovează digitalizarea Carnetelor ATA

18 Mart. 2025, 09:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Mart. 2025, 09:51 // Actual //  bani.md

În perioada 27-28 februarie 2025, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat atelierul regional „eATA: Digitalizarea Carnetelor ATA ca Instrument de Facilitare a Comerțului”, desfășurat cu suportul proiectului „Consolidarea rutelor comerciale durabile și digitale și a conceptelor logistice între țările Parteneriatului Estic și cu UE”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Camerelor de Comerț din statele Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Republica Moldova), din Uniunea Europeană (Letonia, România, Slovenia), precum și autorități vamale și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Experții Federației Mondiale a Camerelor, organizație care coordonează sistemul Carnetelor ATA la nivel global, au prezentat Conceptul și Planul Global de Tranziție spre Carnetul ATA digital (e-ATA), alături de aplicațiile destinate utilizării de către vame, antreprenori și camerele de comerț pentru emiterea și validarea documentelor.

Participanții au avut ocazia să facă schimb de experiență și să participe la o sesiune practică de instruire privind utilizarea platformei e-ATA.

Carnetul ATA este un document vamal internațional ce permite admiterea temporară a mărfurilor fără plata taxelor vamale, facilitând participarea la expoziții, competiții sportive, evenimente culturale sau transportul echipamentelor profesionale. Republica Moldova a devenit membră a sistemului internațional al Carnetelor ATA în 2008, odată cu aderarea la Convenția privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul în 1990. Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova este singura instituție din țară autorizată să elibereze Carnete ATA și să garanteze respectarea procedurilor de export temporar.

„Procesul de implementare a sistemului ATA a început încă din 2006, când, în cadrul CCI a RM, a fost lansat primul Comitet de facilitare a comerțului – MOLDPRO. Una dintre primele inițiative ale acestuia a fost chiar aderarea la Convenția ATA, cu scopul de a facilita traficul internațional de mărfuri destinate expozițiilor internaționale. Dacă în primul an de implementare au fost emise doar 10 carnete, astăzi, numărul acestora a crescut la aproximativ 160 anual, oferind antreprenorilor o soluție eficientă pentru transportul temporar de mărfuri peste hotare. La nivel global, în 2023, au fost eliberate circa 195.000 de Carnete ATA, acoperind mărfuri în valoare de peste 28 miliarde USD”, a declarat președintele CCI a RM, Sergiu Harea.

În contextul digitalizării accelerate, CCI a RM a lansat platforma client.chamber.md, care permite antreprenorilor să depună online cereri pentru eliberarea Carnetelor ATA, reducând birocrația și economisind timp și resurse financiare.

„Mă bucur să vă salut la prima ediție a Winter Academy. Proiectul nostru se va desfășura pe parcursul a trei ani, iar împreună cu partenerii de la CCI a RM vom implementa diverse activități și vom aborda teme esențiale, precum procedurile vamale și utilizarea carnetelor e-ATA. Sunt convins că, prin această Academie Internațională de Iarnă, vom reuși să consolidăm conexiunile și să sprijinim dezvoltarea comerțului în regiune”, a menționat Torben Heinemann, manager în cadrul Proiectului EasTnT, implementat de GIZ, a subliniat valoarea colaborării cu CCI a RM.

Transformarea complet digitală a Carnetului ATA este susținută de Camera de Comerț Internațională și Organizația Mondială a Vămilor, având ca scop eliminarea carnetelor pe suport de hârtie și accesibilitatea electronică a documentelor pentru autoritățile vamale din întreaga lume.

Proiectul EasTnT este finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.