Concurență mare pentru zborul cu avionul! Un aeroport de la granița cu Moldova îi suflă în ceafă celui de la Chișinău

24 Ian. 2024, 12:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Ian. 2024, 12:29 // Actual //  bani.md

Al doilea mare aeroport din România are acum un nou terminal, pentru peste 2,5 milioane de pasageri. La Iași se inaugurează noul terminal al Aeroportului Internațional.

Al doilea mare aeroport din România are acum un nou terminal, pentru peste 2,5 milioane de pasageri. La Iași se inaugurează noul terminal al Aeroportului Internațional. Este următorul după Otopeni și va găzdui peste 2,5 milioane de pasageri.

Turiștii vor putea călători spre 24 de destinații, dintre care 23 internaționale, iar rutele sunt operate de cinci companii aeriene partenere, ultima începând cu luna mai 2024.

”Vom operaționaliza noul terminal T4, iar dacă cu actuala infrastructură aeroportuară am ajuns la această performanță, T4 va crea oportunități uriașe pentru întregul județ, iar dezvoltarea aeroportului va fi fără precedent. Mă bucur mult că am investit în acest obiectiv, iar acum se dovedește că a fost o decizie bună pentru comunitatea noastră”, a transmis Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Terminalul 4 este cel mai mare din țară după cel de la Otopeni, cu o suprafață desfășurată de aproximativ 32.000 mp, șapte porți pentru „Plecări” și trei porți pentru „Sosiri” și o capacitate de 3,3 milioane de pasageri anual.

Aeroportul Internațional Iași a avut anul trecut un trafic de 2,34 milioane de pasageri, în creștere cu 52% față de anul 2022, locul trei după Cluj cu 3,24 milioane și înainte de Timișoara cu 1,35 milioane pasageri.

Pentru comparație, Aeroportul Chișinău a înregistrat anul trecut un trafic de pasageri de 2,8 milioane de pasageri. Or, pentru anul 2024 se estimează o creștere de peste 3 milioane de pasageri.

Pe parcursul anului 2023, 19 companii aeriene au efectuat zboruri charter si zboruri regulate de pe Aeroportul Internațional Chișinau spre 40 destinații mondiale, dintre care 7 companii aeriene noi cum ar fi Air Montenegro, AZAL, Israir Airlines, El Al, Arkia, Aegean Airlines, Wizz Air. Iar în 2024 încă 4 companii aeriene: Eurowings, Georgian Wings, Air Baltic și Lufthansa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 17:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Operatorii de transport rutier din Republica Moldova care vor să efectueze curse internaționale de mărfuri în 2027 pot începe să depună cererile pentru obținerea autorizațiilor multilaterale CEMT. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că procesul de repartizare a autorizațiilor pentru anul viitor a fost lansat.

Agenția le atrage atenția operatorilor de transport că toate cerințele trebuie respectate întocmai. O cerere care nu îndeplinește condițiile stabilite nu va fi validată și nu va putea participa la repartizarea autorizațiilor CEMT pentru 2027.

Autorizația CEMT este, în esență, documentul care le permite transportatorilor să facă transport internațional de mărfuri în statele participante la sistem. Cu ajutorul acesteia, o companie de transport poate efectua curse peste hotare în condițiile stabilite de regulile CEMT.

CEMT vine de la Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport, iar sistemul este gestionat în prezent prin Forul Internațional de Transport (ITF). Pentru transportatori, aceste autorizații sunt importante deoarece facilitează accesul la transporturile internaționale și reduc necesitatea obținerii unor autorizații separate pentru fiecare cursă, acolo unde regulile CEMT permit acest lucru.

Un alt element important este că, din 1 ianuarie 2026, autorizațiile CEMT au intrat în era digitală. Documentele pe hârtie sunt înlocuite treptat de Sistemul Digital CEMT, accesibil prin platforme web și mobile.

În Republica Moldova, procesul este gestionat electronic prin sistemul informațional „e-Autorizație transport”, administrat de ANTA.