Condțiile UE pentru ajutorul de 60 milioane de euro pentru Transnistria: tarife de piață și drepturi fundamentale

04 Feb. 2025, 11:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Feb. 2025, 11:25 // Actual //  Ursu Victor

Uniunea Europeană a anunțat un pachet suplimentar de asistență în valoare de 60 de milioane de euro pentru acoperirea necesităților energetice ale regiunii transnistrene până la mijlocul lunii aprilie, având în vedere criza energetică actuală. Această sumă reprezintă 70% din consumul social de energie al regiunii, care a fost înregistrat înainte de izbucnirea crizei.

Pentru a putea beneficia de acest ajutor, regiunea transnistreană trebuie să îndeplinească o serie de condiționalități. Printre acestea se numără adoptarea unor măsuri concrete pentru respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în regiune, cu un plan clar care să fie convenit cu Guvernul Republicii Moldova înainte de a fi valorificat ajutorul european.

De asemenea, va fi necesar ca autoritățile transnistrene să adopte un plan de actualizare treptată a tarifelor la energie, astfel încât acestea să ajungă la prețurile de piață, începând cu consumatorii casnici din regiune.

Companiile mari care exportă produse din Transnistria vor trebui să plătească prețurile de piață pentru energia consumată, iar consumatorii industriali cu un consum mare de energie vor fi excluși din pachetul de sprijin financiar.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

23 Ian. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
23 Ian. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Compania FINANCECASA SRL, fondată și administrată de către Rustam Salmanov, a fost sancționată cu o amendă de constrângere în valoare de 52 500 de lei, pentru neexecutarea, în termenul stabilit, a mai multor hotărâri emise pe parcursul anului 2024 și la începutul anului 2025 de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Decizia a fost luată de către CNPF în cadrul ședinței din 20 ianuarie.

Potrivit autorității de supraveghere, prin majoritatea deciziilor neexecutate, entității i-a fost prescris să se limiteze la solicitarea de la debitori doar a restituirii sumei inițiale debursate conform contractelor de credit. Totodată, compania trebuia să restituie consumatorilor toate plățile percepute, inclusiv dobânzile, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere și orice alte costuri, cu excepția sumei inițiale acordate.

În același timp, cererea prealabilă depusă de CASH & GO SRL, controlată de Rustam Salmanov și administrată de Andrei Ignatenco, privind anularea și suspendarea executării Hotărârii CNPF din 6 ianuarie 2026 a fost respinsă. Prin hotărârea contestată, companiei i-a fost aplicată o amendă de constrângere în mărime de 82 500 de lei, pentru neexecutarea repetată a 11 hotărâri ale autorității de supraveghere, emise în perioada 2024–2025. Anterior aplicării sancțiunii, entitatea a fost somată să execute obligațiile stabilite, fiind avertizată asupra aplicării amenzii de constrângere în cazul neconformării. În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii contestate, autoritatea a constatat că nu au fost prezentate argumente și dovezi care să justifice această măsură, prin prisma normelor legale aplicabile.

Autoritatea de supraveghere subliniază caracterul obligatoriu și imperativ al hotărârilor sale și avertizează că va aplica, fără derogări, toate măsurile coercitive prevăzute de legislație împotriva entităților care nu se conformează, în vederea protejării efective a drepturilor consumatorilor pe piața serviciilor financiare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!