Conducerea CCI a RM a avut o întrevedere cu Ambasadorul UE în Republica Moldova

08 Iun. 2022, 15:14
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
08 Iun. 2022, 15:14 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Ieri, 7 iunie, conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a avut o întrevedere cu E.S. Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova.

În cadrul reuniunii, președintele CCI a RM Sergiu Harea și-a exprimat gratitudinea și înaltele aprecieri pentru susținerea tehnică și financiară acordată mediului de afaceri autohton prin intermediul diferitor proiecte, granturi oferite de Uniunea Europeană și implementate, inclusiv, de instituția camerală, precum: PNUD, Fundația Est-Europeană, proiecte destinate promovării DCFTA, etc.

De asemenea, părțile au discutat despre subiecte actuale pentru producătorii autohtoni, precum facilitarea traficului transfrontalier la granița cu UE, prin implementarea mecanismului de recunoaștere mutuală a statutului de AEO (Agent Economic Autorizat), puncte de control comun, liberalizarea permiselor de transport – în condițiile în care rutele tradiționale de transport sunt închise, această inițiativă ar permite asigurarea lanțurilor de aprovizionare. Totodată, s-a discutat și despre majorarea cotelor la exportul anumitor categorii de produse (de exemplu: struguri, prune, etc.) și susținerea sectorului agroindustrial, în special, deschiderea pieței UE pentru lactate și carne.

Totodată, Sergiu Harea a reiterat poziția CCI a RM, care este portavoce a peste 1100 membri ai săi, întreprinderi din diverse sectoare ale economiei, referitor la Legea cu privire la comerțul interior și un nou proiect de lege privind practicile comerciale neloiale. În acest context, CCI a organizat mai multe ședințe cu reprezentanții Ministerului Economiei, unde producătorii și-au expus îngrijorările vizavi de excluderea plafonării reducerilor comerciale și au venit cu mai multe propuneri menite să reglementeze relațiile dintre furnizorii și rețele de supermarketuri.

„În situația actuală, în care avem efecte economice negative pe termen scurt și pe termen lung asupra producătorilor autohtoni, declanșate de pandemia de COVID-19 și conflictul armat din regiune, se impun măsuri suplimentare de susținere a producătorilor autohtoni, implicit prin asigurarea accesului pe rafturile magazinelor,” a declarat Sergiu Harea.

La finalul întrevederii, Sergiu Harea l-a informat pe E.S. Jānis Mažeiks despre planurile CCI pentru viitorul apropiat și anume organizarea expozițiilor „Republica Moldova Prezintă” peste hotare – ca instrument de promovare a produselor autohtone și a invitat Delegația UE în Moldova să participe săptămâna viitoare la cei mai important eveniment al businessului autohton –Gala Businessului Moldovenesc”, organizat de CCI în parteneriat cu AGEPI. La eveniment vor fi premiați câștigătorii concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”.

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 13:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
18 Apr. 2024, 13:42 // Slider //  Soroceanu Olga

În data de 12 aprilie, localitatea Anenii Noi a găzduit Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, un eveniment ce a reunit atât angajatori, cât și meșteșugari, în efortul lor de a facilita accesul la locuri de muncă și de a promova meșteșugurile tradiționale, atât pentru populația locală cât și pentru refugiații din Ucraina stabiliți aici.

Printre participanți s-a numărat și șefa ANOFM din raionul Anenii Noi, Zinaida Iordachescu, care a subliniat diversitatea agenților economici implicați și importanța acestui eveniment pentru economia locală și națională:

„Avem agenți economici din Anenii Noi, avem de la Congresul Ucrainenilor, avem de la inspectoratul general de poliție, carabinieri, agenți economici din Chișinău fiindcă nu suntem la o distanță atât de mare și angajăm foarte multe persoane și în municipiul Chișinău.”

Evenimentul a reunit aproximativ 12 angajatori și 22 de meșteșugari, iar participanții au avut oportunitatea să afle informații despre piața muncii, să primească ghidare în carieră și să participe la cursuri de formare profesională. Printre beneficiarii acestor servicii s-a numărat și Laurenția Starciuc, care a apreciat eforturile depuse pentru a le oferi oamenilor perspective noi în câmpul muncii:

„M-am apropiat de orice căsuță, mi-am luat diverse cărți pentru a fi informată. Sunt oportunități care oferă posibilitatea de a te angaja în câmpul muncii.”

Evenimentul face parte din proiectul „Creșterea Rezilienței prin Angajare și Coeziune Socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS – EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: ANOFM.

Directorul de țară al HEKS – EPER Moldova, Peter Fenoy, a subliniat importanța coeziunii sociale și a dezvoltării economice sustenabile pentru comunitatea din Anenii Noi:

„HEKS – EPER Moldova a fost implicată în mai multe activități legate de atenuarea consecințelor conflictului din țara vecină, Ucraina. În Moldova, din păcate, influența refugiaților din Ucraina a generat mai multe necesități în baza dificultăților noastre obișnuite cu care ne confruntăm înainte de acest conflict. Ne dorim să aducem împreună oameni din diverse medii și să le oferim șanse egale de dezvoltare, indiferent de originea sau situația lor actuală.”

Târgul locurilor de muncă și meșteșugăritul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economice și sociale a comunității din Anenii Noi, evidențiind potențialul local și promovând oportunitățile de angajare și de creștere profesională pentru toți participanții.

Următoarele evenimente cu aceeași tematică vor avea loc pe 19 aprilie la Ialoveni și pe 29 mai la Chișinău.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău