Contrabandiștii moldoveni își freacă palmele! S-au scumpit țigările în România

04 Apr. 2023, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Apr. 2023, 05:30 // Actual //  bani.md

Unul din trei români fumează, țara noastră având una dintre cele mai mari rate ale fumatului din Uniunea Europeană, de 32%. Fiecare scumpire a țigărilor afectează bugetul celor peste 5 milioane de persoane fumătoare.

Majorarea accizei la țigări de la 1 aprilie a determinat deja două dintre cele mai importante companii distribuitoare de țigări din România, Philip Morris (PM) și British American Tobacco (BAT), să scumpească țigările cu 50 de bani pe pachet, relevă datele analizate de Profit.ro.

Acciza specifică la țigarete a fost până pe 31 martie de 459,4 lei/1.000 țigarete (9,2 lei/pachet), de la 1 aprilie aceasta crescând la 493,9 lei/1.000 de țigarete (peste 9,8 lei/pachet). în cazul țigaretelor, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică și acciza ad valorem.

În urma scumpirilor efectuate de PM pe 27 martie, un pachet de Marlboro clasic va costa 25 de lei, iar unul de LM – 22,5 lei. La rândul său, BAT a scumpit astăzi pachetul de Kent la 24,5 lei, iar pe cel de Pall Mall, la 23,5 lei.
Profit.ro publică și lista cu noile prețuri ale pachetelor de țigări disponibile pe piața din România.

Imperial Tobacco Distribution vinde pachetul de Davidoff clasic cu 25,5 lei, iar pe cel de West Blue, cu 19,5 lei.

JTI, celălalt mare jucător de pe piața tutunului din România, a majorat, pe 10 ianuarie, prețul pachetelor de țigarete pe care le comercializează cu 0,5 lei, mai arată sursa citată.

Datele Novel Rsearch arată că cele mai multe țigări de contrabandă din Republica Moldova ajung în România.

„Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, în anul 2022, categoria Duty Free deține cea mai mare pondere în noiembrie, de 38,6%%, cu un avans de 0,9 p.p. față de septembrie. „Cheap Whites” se află în scădere semnificativă cu 7 p.p. până la 33%, Moldova este în creștere cu 9,4 p.p. până la 14,6%, iar Ucraina și Serbia se situează la nivel relativ constant”, spune raportul Novel Research.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.