Crama cu străzi de 120 km unde s-a rătăcit Gagarin are un nou director

28 Ian. 2022, 10:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Ian. 2022, 10:08 // Actual //  bani.md

Sorin Maslo este noul director interimar al Combinatului de vinuri „Cricova” SA și va deține acest rol până la demararea concursului pentru ocuparea funcției vacante din fruntea întreprinderii.

Noua conducere a fost prezentată colectivului de către directorul general al Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac. Șeful APP a declarat că, în ciuda crizelor pe care le confruntă țara, dar și întreaga lume, produsele de vinificație din Republica Moldova continuă să aibă mare priză pe piețele internaționale, de aceea trebuie valorificate la maxim toate posibilitățile existente.

Epoca în care trăim și deschiderea pe care o avem la nivel internațional, ne permit să amplificăm posibilitățile de dezvoltare și prosperare ale companiei. Iată de ce e nevoie acum de o administrație cu viziune largă, creativă și revoluționară, gata să lanseze și să accepte provocări. Sper că noul director interimar va depune tot efortul necesar ca prin intermediul produselor voastre să duceți faima Republicii Moldova în fiecare colț de pe hartă. Vă îndemn să continuați! Noi suntem aici pentru a vă încuraja și pentru a vă oferi suportul necesar acolo unde este nevoie”, a declarat Eugeniu Cozonac.

Sorin Maslo are studii economice și în domeniul tehnologiei vinului. În ultimii 20 de ani a deținut mai multe funcții în cadrul Combinatului de vinuri „Cricova”, printre care cea de șef al Departamentului de marketing și de director comercial al companiei.

Combinatul de vinuri „Cricova” SA a fost fondat acum ‘70 de ani și a devenit în timp o perlă a vinificaţiei moldave.

30 de milioane de litri de vin, 120 de kilometri de tuneluri, butelii păstrate încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și o sticlă de vin, din anul 1902, care astăzi costă 150.000 de euro. Sunt câteva dintre atracțiile orașului subteran Cricova din Republica Moldova, singurul loc în care cosmonautul Iuri Gagarin s-a rătăcit.

În prezent, în oraşul subteran de la Cricova sunt păstrate peste 200 de soiuri de vin, multe dintre ele foarte rare, unice în lume. Câţiva dintre cei mai puternici oameni de pe Planetă, Vladimir Putin sau Angela Merkel de pildă, îşi păstrează în beciurile străvechi colecţiile personale. Şi tot în crama din Republica Moldova se învechesc şi câteva sute de sticle care i-au aparţinut mareşalului nazist Hermann Goering.

Crama a fost vizitată și de Iurii Gagarin în anul 1966. A intrat în cramă pe data de 8 octombrie şi a ieşit pe 9. A stat aici o noapte şi înainte ca să iasă a spus: „a fost mai simplu să zboar în cosmos, decat să ies din cramă”.

Realitatea Live

21 Ian. 2026, 15:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Ian. 2026, 15:20 // Actual //  Grîu Tatiana

Companiile aeriene din Uniunea Europeană ar putea fi obligate, în perioada următoare, să accepte gratuit bagajul de mână și să mențină dreptul pasagerilor la despăgubiri în cazul întârzierilor de peste trei ore. Poziția a fost adoptată miercuri de Parlamentul European, care a votat masiv în favoarea consolidării drepturilor călătorilor, intrând astfel într-o confruntare directă cu Consiliul UE.

Votul de la Strasbourg a fost covârșitor, cu 652 de eurodeputați pentru, 15 împotrivă și 9 abțineri, și reprezintă un răspuns la tentativa statelor membre de a reduce protecția pasagerilor. Miza este una importantă pentru milioanele de europeni care folosesc frecvent transportul aerian, în special pe rutele operate de companii low-cost.

Europarlamentarul român Gheorghe Falcă, membru al Comisiei pentru Transporturi și raportor pe tema bagajelor, a declarat pentru adevarul.ro că Parlamentul European încearcă să corecteze un dezechilibru creat în favoarea companiilor aeriene. Potrivit acestuia, Consiliul a propus reducerea drepturilor pasagerilor, inclusiv prin extinderea intervalului de întârziere în care nu se acordă despăgubiri.

Una dintre cele mai sensibile chestiuni pentru pasageri este politica bagajelor. Parlamentul European propune ca fiecare călător să poată urca la bord fără costuri suplimentare cu un obiect personal și un bagaj de mână de dimensiuni reduse, stabilite printr-un standard unic. Gheorghe Falcă a explicat că inițiativa a pornit de la plângerile cetățenilor, care s-au confruntat ani la rând cu taxe diferite și imprevizibile pentru bagajele de cabină.

În ceea ce privește întârzierile, eurodeputații resping categoric propunerea Consiliului de a majora pragul de la care se acordă compensații la patru sau șase ore. O asemenea modificare ar fi exclus de la despăgubiri aproximativ 60% dintre pasagerii care, în prezent, sunt eligibili. Parlamentul susține menținerea pragului de trei ore și solicită simplificarea procedurilor, astfel încât companiile aeriene să transmită automat pasagerilor formularele necesare pentru obținerea compensațiilor.

Noua poziție a Parlamentului European pune accent și pe respectarea demnității pasagerilor vulnerabili. Eurodeputații cer reguli mai clare pentru persoanele cu dizabilități, părinții cu copii mici și femeile însărcinate, inclusiv prioritate la îmbarcare și alocarea locurilor alăturate fără taxe suplimentare pentru însoțitori.

Poziția adoptată miercuri va sta la baza negocierilor finale cu statele membre.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!