Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp

05 Aug. 2026, 11:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Aug. 2026, 11:47 // Actual //  bani.md

Sezonul estival aduce rezultate record pentru FLYONE. Compania aeriană raportează o creștere semnificativă a numărului de pasageri în luna iulie, o punctualitate ridicată și extinderea rețelei de zboruri cu trei destinații noi.

Compania aeriană FLYONE anunță că, în luna iulie, 190.980 de pasageri au ales să călătorească cu operatorul aerian, ceea ce reprezintă o creștere de 60% comparativ cu luna iunie.

Potrivit companiei, rata de punctualitate a zborurilor a fost de 90%, unul dintre indicatorii pe care operatorul îi evidențiază în bilanțul pentru luna iulie.
Totodată, în această vară, operatorul aerian și-a extins rețeaua de rute prin lansarea unor zboruri directe către Geneva, Baku și Batumi.

În acest an, FLYONE marchează 10 ani de activitate. Compania operează cea mai mare flotă de aeronave Airbus A320 și A321 din Republica Moldova.  În anul 2022, compania a devenit membră a Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene.

În 2023, operatorul și-a reînnoit certificarea IOSA, standard internațional privind siguranța managementului operațional. În același an, compania a depășit pragul de două milioane de pasageri transportați, a lansat 14 rute noi și și-a completat flota cu trei aeronave.
În 2024, FLYONE a introdus noi destinații și a raportat un număr-record de 2,4 milioane de pasageri.

Un an mai târziu, compania a transportat peste trei milioane de pasageri și a operat mai mult de 18.000 de zboruri. Tot în 2025, operatorul și-a extins flota și a fost inclus în clasamentul „SEE TOP 100 – cele mai dinamice companii” din Europa de Sud-Est.
În prezent, FLYONE conectează Chișinăul cu destinații precum Batumi, Baku, Malaga, Geneva, Palma de Mallorca, Alicante, Praga, Dubai, Bologna, Milano, Berlin, Tbilisi, München, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Luton, Stansted, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Düsseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Tunisia, Antalya, Bodrum, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.

Conform datelor oficiale, FLYONE deține în prezent o cotă de peste 26% din fluxul total de pasageri și este cea mai mare companie aeriană din Republica Moldova, atât după numărul de pasageri transportați, cât și după dimensiunea flotei.

P.

04 Nov. 2026, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 11:24 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova se numără printre țările cu cel mai scăzut nivel de încredere în știință din lume și ocupă locul 134 din 140 de state analizate. Doar 10,4% dintre moldoveni declară că au foarte multă încredere în știință, de aproape șapte ori mai puțin decât în Spania, liderul clasamentului, unde indicatorul ajunge la 67,9%. Datele sunt prezentate de Visual Capitalist, în baza studiului internațional Wellcome Global Monitor 2026, realizat pe un eșantion de peste 140.000 de persoane.

Potrivit cercetării, Republica Moldova se află în grupul ultimelor zece state din lume în ceea ce privește ponderea persoanelor care declară un nivel ridicat de încredere în știință. Țara noastră este devansată inclusiv de state precum Gambia, unde indicatorul este de 12,2%, Mauritius – 11,7% și Albania – 10,8%.

Sub Republica Moldova se situează doar șase țări: Jamaica, cu 10,2%, Pakistan – 9,3%, Georgia și Somalia – câte 9,1%, Macedonia de Nord – 8,2% și Togo – 5,8%. Ultima înregistrează cel mai redus nivel din întregul clasament.

La polul opus se află Spania, unde 67,9% dintre respondenți afirmă că au foarte multă încredere în știință, urmată de Finlanda, cu 65,9%. Surprinzător, Uzbekistanul ocupă poziția a treia, cu 63,8%, iar Tadjikistanul se situează pe locul patru, cu 60,7%, depășind economii dezvoltate precum Statele Unite, Marea Britanie și Franța.

Germania completează primele cinci poziții, cu 59,7%, fiind urmată de Belgia – 59,3%, Norvegia – 58,6%, Canada – 54,3%, Islanda – 53,8% și Suedia – 53,5%.

Statele Unite ocupă abia locul 13, cu 52,5%, Marea Britanie se situează pe poziția a 14-a, cu 51,2%, iar Franța pe locul 16, cu 50,2%.

Cercetarea arată că nivelul de dezvoltare economică și performanța sistemului educațional nu explică întotdeauna gradul de încredere în știință. De exemplu, Uzbekistanul și Tadjikistanul depășesc numeroase state occidentale cu instituții de cercetare consacrate și investiții importante în educație.

Autorii studiului nu au identificat dovezi convingătoare ale unei legături constante între nivelul cunoștințelor științifice și încrederea populației în știință. De asemenea, nu a fost stabilită o corelație clară, la nivelul statelor, între acest indicator și cheltuielile guvernamentale pentru educație.

O altă constatare importantă este că încrederea în știință a scăzut la nivel mondial în ultimii cinci ani. Dacă în 2020 aproximativ 80% dintre respondenți declarau că au o anumită încredere sau foarte multă încredere în știință, în 2025 ponderea a coborât la 72%, ceea ce reprezintă o diminuare cu opt puncte procentuale.

Experții atrag atenția că neîncrederea poate fi alimentată de dezinformare, polarizare politică, inegalități sociale și lipsa de credibilitate a instituțiilor publice.

Studiul Wellcome Global Monitor 2026 are la bază sondaje realizate în anul 2025 în 140 de țări, în rândul persoanelor cu vârste de cel puțin 15 ani.