De unde vine curentul din prize? Moldova și-a completat producția cu energie din România și Ucraina

03 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Nov. 2026, 14:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Consumul de energie electrică de pe malul drept al Nistrului a fost acoperit integral în săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie, din producția locală și importuri din România și Ucraina. Nu a fost nevoie de ajutor de avarie, anunță Ministerul Energiei.

În această perioadă, pe malul drept au fost consumați 94 392 MWh de electricitate, cu 0,25% mai puțin decât în aceeași săptămână a anului trecut.

O parte din energie a fost produsă de Termoelectrica, CET-Nord, hidrocentrala de la Costești și instalațiile care folosesc surse regenerabile. Restul a fost cumpărat din România, prin contracte directe și de pe bursele de energie, precum și din Ucraina, în baza contractelor directe.

Potrivit ministerului, și necesarul de electricitate din regiunea transnistreană a fost acoperit integral. Pe ambele maluri ale Nistrului, rețeaua de transport a funcționat fără incidente care să afecteze siguranța sistemului.

03 Nov. 2026, 15:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Nov. 2026, 15:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Companiile de stat ar urma să fie reformate în baza unui plan care va fi prezentat în următoarele săptămâni. Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, spune că privatizările făcute până acum, întreprindere cu întreprindere, avansează prea lent, iar prețurile mari și birocrația îi țin departe pe cumpărători.

Într-un interviu pentru RFI, ministrul a declarat că autoritățile pregătesc o abordare comună pentru întreprinderile de stat, fără să precizeze deocamdată care dintre acestea vor fi scoase la privatizare.

„În săptămânile următoare vom veni cu un proiect amplu de reformă a companiilor de stat, care să valorifice cele mai bune practici din Europa. Este un lucru pe care Uniunea Europeană ni-l cere. Ceea ce s-a încercat până acum în Republica Moldova, și anume aceste privatizări granulare – încercăm să privatizăm o companie, apoi alta, apoi încă una –, nu funcționează sau, în orice caz, este un proces care va dura enorm de mult timp (…) Cred că reforma companiilor de stat ar face un munte de bine. Trebuie să rezolvăm problema gestionării acestor companii”, a spus Năsui.

Ministrul a dat exemplul hotelului Zarea, pentru care, potrivit lui, nici a doua încercare de privatizare nu a atras cumpărători. El consideră că prețul cerut și condițiile de participare la licitație au descurajat potențialii investitori.

„Trebuia să blochezi bani, să îndeplinești anumite condiții, fără să știi sigur când îi vei putea recupera. Poate că nici nu aveai suficientă încredere că îi vei primi înapoi. În aceste condiții, mulți oameni poate nici nu au mai depus oferte. Iar asta s-a și întâmplat. Gândiți-vă că este a doua oară când se încearcă privatizarea și nu vine nimeni. Acest lucru spune ceva și despre prețul de pornire, dar și despre birocrația necesară pentru a participa”, a declarat ministrul.

În privința prețurilor, ministrul spune că statul trebuie să țină cont de cât sunt dispuși cumpărătorii să plătească, nu doar de valoarea stabilită de evaluatori.

„Degeaba cerem luna de pe cer pentru niște active pe care, de fapt, nu le cumpără nimeni. Este ca și cum dumneavoastră ați vrea să-mi vindeți această mapă și mi-ați cere 1 000 de euro. Puteți să cereți atât, dar eu pot să nu o cumpăr. La fel, dacă eu încerc să vă vând ceva și cer un preț exagerat, risc să rămân cu bunul”, a explicat Năsui.

Ministrul afirmă că problema nu se limitează la întreprinderile care înregistrează pierderi. Potrivit lui, unele companii de stat raportează profit din imobiliare, nu din activitatea pentru care au fost create, iar activele lor ar putea fi folosite mai eficient.

„Există multe active folosite sub potențialul lor. Ca să fim clari, este vorba despre risipă. Sunt lucruri care ar putea funcționa mult mai bine, dar nu o fac din cauza unei anumite structuri de stimulente. Proprietatea de stat generează anumite stimulente, iar proprietatea privată generează altele”, a spus acesta.

Năsui consideră că reforma ar trebui să aducă investiții și locuri de muncă, astfel încât creșterea economică să fie simțită de oameni.

„Este foarte bine să avem creștere economică, dar asta trebuie să însemne că moldovenii nu mai pleacă. Poate chiar că se întorc acasă”, a declarat ministrul.