Criza semiconductorilor ia sfârșit? UE va investi 42 de miliarde de euro pentru a-și reduce dependența de Asia

08 Feb. 2022, 11:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
08 Feb. 2022, 11:19 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Uniunea Europeană intenționează să investească aproape 42 de miliarde de euro în industria semiconductorilor, într-o încercare de a-și reduce dependența de Asia în acest sector strategic în care continuă să existe o criză de aprovizionare.

„Este vorba de o investiţie majoră”, a declarat comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, cu prilejul unei vizite la centrul de cercetare Imec de la Louvain, în apropiere de Bruxelles. Acest plan „va garanta securitatea aprovizionării uzinelor europene, majorând de patru ori producţia de semiconductori în Europa până în 2030”, a precizat Thierry Breton, conform AFP, citat de Agerpres.

Chiar dacă este pe primele locuri în lume când vine vorba de activităţile de cercetare în domeniul cipurilor, Uniunea Europeană a văzut cum în ultimele decenii ponderea sa în producţia mondială de cipuri a scăzut până la 10%.

Însă lipsa de semiconductori, care frânează industria auto de trei ani prin închiderea forţată a numeroase uzine, a provocat un adevărat şoc. Tensiunile geopolitice din jurul Chinei, precum şi pandemia, au scos la lumină necesitatea de a produce în Europa aceste componente indispensabile care în prezent sunt în marea lor majoritate importate din Taiwan şi Coreea de Sud.

Această criză a convins Comisia Europeană să relaxeze normele sale stricte privind acordarea de ajutoare de stat şi să demareze o politică industrială intervenţionistă pe continentul european, care în mod tradiţional este foarte deschis la concurenţa mondială.

„Pentru prima dată, Europa îşi modernizează regulile din domeniul concurenţei, în special cele privitoare la ajutoarele de stat”, a explicat Thierry Breton, cel care este responsabil de iniţiativa UE în domeniul semiconductorilor.

Aceste componente sunt inevitabile în numeroase obiecte folosite în viaţa de zi cu zi, precum telefoanele mobile, dar şi în centrale de stocare a datelor, care au devenit elementul central al unei economii digitale în plin avânt. Anul trecut, semiconductorii au reprezentat o piaţă mondială de aproape 600 de miliarde de euro, susţine firma de consultanţă Yole Développement. Potrivit oficialilor de la Bruxelles, piaţa ar putea ajunge la 1.000 de miliarde de euro în 2030.

Proiectul de regulament al Comisiei, care va trebui adoptat şi de statele membre precum şi de Parlamentul European, prevede subvenţii în valoare de 12 miliarde de euro (şase de la UE şi alte şase de la statele membre) pentru a finanţa cercetarea în tehnologiile cele mai inovative şi linii pilot pentru a pregăti industrializarea lor.

În plus, pentru a permite implantarea de mari uzine, dar şi pentru a favoriza inovaţia în rândul IMM-urilor, Bruxelles-ul va autoriza alte 30 de miliarde de euro sub formă de ajutoare publice din partea statelor membre pentru companiile din sector, inclusiv pentru firmele străine, cum este gigantul american Intel care intenţionează să construiască noi uzine în Europa.

Executivul european speră că aceste fonduri publice vor genera o sumă mult mai mare de investiţii private.

Planul Bruxelles-ului rivalizează cu cel al SUA, care intenţionează şi ele să repatrieze activităţile de producţie de cipuri pe teritoriul american. Vineri, Camera Reprezentanţilor a adoptat un proiect de lege care prevede ajutoare în valoare de 52 miliarde de dolari pentru relocalizarea producţiei de cipuri electronice.

Analiştii subliniază că, în prezent, Europa suferă de o dublă dependenţă în materie de semiconductori. Pe de o parte dependenţa de SUA pentru designul cipurilor, cum este cazul unor firme precum Intel, Micron, Nvidia şi AMD. Iar pe de altă parte de o dependenţa de Asia unde este amplasată cea mai mare parte a operaţiunilor de producţie de cipuri, în special în Taiwan unde operează gigantul TSMC, dar şi în Coreea de Sud, graţie unor companii precum Samsung şi SK Hynix, şi din ce în ce mai mult în China.

Uniunea Europeană depinde de Taiwan pentru mai mult de jumătate din necesităţile sale, a explicat comisarul Thierry Breton. De aici rezultă un risc economic major dacă ar izbucni un conflict militar cu China. „Dacă Taiwanul nu ar mai fi capabil să exporte, aproape toate uzinele din lume s-ar opri în trei săptămâni”, a avertizat Breton.

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 13:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
18 Apr. 2024, 13:42 // Slider //  Soroceanu Olga

În data de 12 aprilie, localitatea Anenii Noi a găzduit Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, un eveniment ce a reunit atât angajatori, cât și meșteșugari, în efortul lor de a facilita accesul la locuri de muncă și de a promova meșteșugurile tradiționale, atât pentru populația locală cât și pentru refugiații din Ucraina stabiliți aici.

Printre participanți s-a numărat și șefa ANOFM din raionul Anenii Noi, Zinaida Iordachescu, care a subliniat diversitatea agenților economici implicați și importanța acestui eveniment pentru economia locală și națională:

„Avem agenți economici din Anenii Noi, avem de la Congresul Ucrainenilor, avem de la inspectoratul general de poliție, carabinieri, agenți economici din Chișinău fiindcă nu suntem la o distanță atât de mare și angajăm foarte multe persoane și în municipiul Chișinău.”

Evenimentul a reunit aproximativ 12 angajatori și 22 de meșteșugari, iar participanții au avut oportunitatea să afle informații despre piața muncii, să primească ghidare în carieră și să participe la cursuri de formare profesională. Printre beneficiarii acestor servicii s-a numărat și Laurenția Starciuc, care a apreciat eforturile depuse pentru a le oferi oamenilor perspective noi în câmpul muncii:

„M-am apropiat de orice căsuță, mi-am luat diverse cărți pentru a fi informată. Sunt oportunități care oferă posibilitatea de a te angaja în câmpul muncii.”

Evenimentul face parte din proiectul „Creșterea Rezilienței prin Angajare și Coeziune Socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS – EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: ANOFM.

Directorul de țară al HEKS – EPER Moldova, Peter Fenoy, a subliniat importanța coeziunii sociale și a dezvoltării economice sustenabile pentru comunitatea din Anenii Noi:

„HEKS – EPER Moldova a fost implicată în mai multe activități legate de atenuarea consecințelor conflictului din țara vecină, Ucraina. În Moldova, din păcate, influența refugiaților din Ucraina a generat mai multe necesități în baza dificultăților noastre obișnuite cu care ne confruntăm înainte de acest conflict. Ne dorim să aducem împreună oameni din diverse medii și să le oferim șanse egale de dezvoltare, indiferent de originea sau situația lor actuală.”

Târgul locurilor de muncă și meșteșugăritul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economice și sociale a comunității din Anenii Noi, evidențiind potențialul local și promovând oportunitățile de angajare și de creștere profesională pentru toți participanții.

Următoarele evenimente cu aceeași tematică vor avea loc pe 19 aprilie la Ialoveni și pe 29 mai la Chișinău.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău