Croaţia, portul la mare al Austriei şi sat de vacanţă pentru nemți şi austrieci. Își fac drumuri până la litoral

12 Dec. 2022, 11:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Dec. 2022, 11:13 // Actual //  bani.md

Noiembrie 2022. Se ştia că Croaţia va intra în zona euro la începutul anului viitor. Emoţii, foarte puţine, erau doar cu intrarea în spaţiul fără frontiere european Schengen. Un vot decisiv în acest sens urma să fie dat luna următoare.

Noiembrie 2022. Se ştia că Croaţia va intra în zona euro la începutul anului viitor. Emoţii, foarte puţine, erau doar cu intrarea în spaţiul fără frontiere european Schengen. Un vot decisiv în acest sens urma să fie dat luna următoare. Emoţii mai mari se puteau citi pe chipurile oficialilor croaţi şi austrieci când în portul croat Rijeka era lansată cu mare fast legătura feroviară directă pentru trenuri de marfă cu Enns, un oraş din Austria care are un terminal pentru containere. Trenurile sunt operate de gigantul Maersk Line. Este prima astfel de legătură între Croaţia şi Austria.  Din Enns, orice marfă intrată în UE prin Croaţia are acces la transport pe o mare arteră rutieră şi pe Dunăre. De asemenea, prin Rijeka exporturile austriece pot ajunge cu vaporul în orice parte a lumii.

Tot în noiembrie, autorităţile croate au anunţat că Austria şi landul german puternic industrializat Bavaria sunt interesate să importe gaze naturale prin terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe insula croată Krk de la Marea Adriatică. Pentru aceasta, nemţii şi austriecii sunt dispuşi să coopereze la extinderea capacităţii terminalului şi la construirea de gazoducte. În lipsa gazelor ruseşti, Austria şi Germania importă de oriunde şi pe oriunde au ocazia. Autorităţile croate nu pot decât să fie de acord cu planurile pentru că, oricum, datorită cererii foarte mari, voiau să extindă terminalul de la Krk. Parteneriatul a fost anunţat cu ocazia vizitei cancelarului austriac Karl Nehammer şi a preşedintelui bavarez Markus S“der la instalaţiile de GNL de pe insulă. Nehammer a evocat atunci nevoia de cooperare mai strânsă la nivel european pentru creşterea siguranţei în vremuri de „provocări energetice“.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Iun. 2026, 11:22
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
20 Iun. 2026, 11:22 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Anastasia Taburceanu, fosta purtătoare de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița și verișoara președintei Maia Sandu, a confirmat pentru Mlive că activează în cadrul Î.S. „MoldATSA”, unde prestează servicii de comunicare.

Potrivit acesteia, colaborarea nu este realizată prin intermediul unei companii, ci în baza unui contract individual.

„Lucrez pentru MoldATSA, e adevărat. Prestez servicii de comunicare pentru instituție”, a declarat Taburceanu pentru sursa citată.

Întrebată despre modalitatea angajării, aceasta a precizat că pentru funcția ocupată nu a fost organizat un concurs.

„Pentru această poziție nu a fost organizat concurs, deoarece procedurile instituite permit angajarea pe anumite funcții în baza CV-ului și a experienței profesionale relevante”, a explicat Taburceanu.

Ea a respins, totodată, informațiile potrivit cărora serviciile ar fi prestate prin intermediul unei companii și a oferit detalii despre remunerația pe care o primește.

„Nu este adevărat, nu se fac plăți către nicio companie. Sunt achitată eu în baza contractului. Salariul meu de funcție este de 25.700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volum de lucru”, a declarat aceasta.

Subiectul a apărut după ce redacția Mlive a anunțat că a primit informații de la persoane care susțin că sunt angajați ai întreprinderii și care au solicitat verificarea unor posibile plăți efectuate din bani publici către Anastasia Taburceanu.

Declarațiile vin în contextul scandalului din jurul conducerii MoldATSA, după suspendarea directorului întreprinderii, Dumitru Vangheli, și apariția unor investigații privind angajările și cheltuielile din cadrul instituției.