Cum a fost finanțată armata lui Putin de miliardarul rus care cere ridicarea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană

03 Mai 2023, 06:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2023, 06:25 // Actual //  bani.md

Companiile legate de miliardarul rus Mihail Fridman au furnizat uniforme și echipamente pentru armata rusă și au asigurat echipamentele folosite de Garda Națională a Rusiei pentru a lupta în Ucraina, potrivit unei investigații comune a publicațiilor Current Time și Radio Svoboda Ucraina, citată de publicația independentă The Moscow Times.

Raportul vine în contextul în care Fridman continuă să facă apel la Uniunea Europeană pentru a ridica sancțiunile impuse împotriva sa din cauza invaziei din Ucraina. Acesta a criticat în martie 2022 războiul declanșat de Rusia în Ucraina. În august 2022, Fridman avea o avere netă de 11,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.
Potrivit investigației, X5 Retail Group, care deține unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din Rusia, Pyaterochka, și care îl numără pe Fridman printre acționari, a continuat să lucreze cu lanțul de aprovizionare militară Voentorg al Ministerului Apărării după invazia Ucrainei din februarie 2022.

Uniunea Europeană a sancționat compania-mamă a Voentorg în iunie 2022. Potrivit anchetei, Voentorg a transferat 6,2 milioane de dolari către compania lui Fridman în 2022. În plus, supermarketurile Pyaterochka organizează în mod regulat campanii de strângere de donații de alimente și ajutoare pentru armata rusă.

Jurnaliștii au publicat, de asemenea, contracte de asigurare între firma de asigurări a lui Fridman și echipamentele deținute de Garda Națională Rusă folosite în timpul invaziei, dar și fotografii cu anumite camioane asigurate aflate în convoaie care părăsesc teritoriul ucrainean.

Firma de asigurări a primit cel puțin 3,4 milioane de dolari pe parcursul a cinci ani pentru serviciile sale, potrivit anchetei. Friedman a susținut că s-a retras ”din toate organele de conducere” ale firmelor în februarie 2022.

Dezvăluirea faptului că mai mulți activiști proeminenți din opoziția rusă au semnat o scrisoare adresată Comisiei Europene, la cererea lui Fridman, prin care solicitau ridicarea sancțiunilor împotriva sa și a partenerilor săi, a dus la o ruptură în opoziția politică rusă, deja fragmentată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

29 Aug. 2026, 11:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Aug. 2026, 11:36 // Actual //  Ursu Victor

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) riscă o nouă lovitură majoră. Venezuela, unul dintre statele fondatoare ale cartelului petrolier, analizează posibilitatea retragerii din organizație, într-un moment în care influența OPEC asupra pieței mondiale a petrolului este deja în scădere, relatează Bloomberg, citat de ProFinance.

O eventuală plecare a Venezuelei nu ar produce, cel puțin pe termen scurt, un șoc major asupra livrărilor mondiale de petrol. Producția țării a fost puternic afectată în ultimii ani de sancțiuni și de criza economică, iar Caracasul nu este constrâns în prezent de aceleași reduceri de producție și cote precum alți membri.

Impactul politic și simbolic ar putea fi însă considerabil. Venezuela s-a numărat printre cele cinci state care au fondat OPEC în 1960, iar diplomația petrolieră a ministrului venezuelean Juan Pablo Pérez Alfonzo a avut un rol important în constituirea organizației.

Posibila retragere vine după ce Emiratele Arabe Unite au anunțat la sfârșitul lunii aprilie că părăsesc OPEC, pe fondul nemulțumirilor legate de restricțiile de producție. Irakul și-a manifestat, la rândul său, nemulțumirea și a avertizat în iunie că ar putea lua în calcul retragerea dacă organizația nu îi majorează limita de producție.

În ultimul deceniu, patru state au părăsit deja OPEC, printre acestea numărându-se Angola, care s-a retras în 2024.

Analiștii avertizează că fragmentarea organizației ar putea intensifica lupta pentru clienți și cote de piață între producători. Într-un scenariu extrem, concurența ar putea degenera într-un nou război al prețurilor, similar celui declanșat la începutul pandemiei din 2020. Chiar și fără un asemenea conflict, slăbirea mecanismelor OPEC ar putea face prețul petrolului mai volatil.

Ali Al Riyami, fost director pentru marketingul petrolului în Oman, susține că în joc sunt integritatea și credibilitatea OPEC. La rândul său, Hamad Hussain, economist pentru climă și mărfuri la Capital Economics, consideră că situația reprezintă încă un indiciu al diminuării puterii organizației pe piața petrolieră.

OPEC se confruntă, în paralel, cu o concurență tot mai puternică din afara organizației. Producătorii americani de petrol de șist și state precum Brazilia și Guyana și-au consolidat pozițiile, în timp ce influența Rusiei a fost afectată de sancțiunile asociate războiului din Ucraina.

Conflictul din Iran a complicat suplimentar situația, determinând Arabia Saudită și alte state din Golf să reducă producția. În acest context, SUA și China au devenit actori și mai importanți pe piața petrolieră mondială.

Pe termen lung, miza Venezuelei este însă uriașă. Țara dispune de unele dintre cele mai mari rezerve petroliere ale lumii, care ar putea fi dezvoltate în următoarele decenii inclusiv cu participarea companiilor americane. Caracasul se află, totodată, sub o puternică influență economică și politică a Statelor Unite.

Presiunile asupra OPEC ar putea crește și mai mult dacă piața mondială va ajunge la supraproducție. Prognozele unor experți, inclusiv ale Agenției Internaționale pentru Energie, indică riscul unui excedent de petrol în 2027 în cazul revenirii complete a livrărilor din Golful Persic.

Într-un asemenea scenariu, dacă OPEC+, din care face parte și Rusia, va încerca să restabilească echilibrul prin noi reduceri ale producției, Arabia Saudită ar putea fi nevoită să suporte cea mai mare parte a efortului.

Henning Gloystein, director pentru energie și resurse la Eurasia Group, apreciază că reducerea numărului membrilor și diminuarea ponderii OPEC slăbesc capacitatea organizației de a influența piața mondială, într-un moment în care Statele Unite capătă o greutate tot mai mare în ofertă, iar China în determinarea cererii.