Cum arată paranoia de la un summit de făcut copii sau cum Europa rămâne fără cea mai preţioasă bogăţie

05 Nov. 2023, 17:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
05 Nov. 2023, 17:11 // Actual //  Lupu Eduard

În 2021, în Uniunea Europeană s-au născut 4,09 milioane de bebeluşi. În 2020, 4,07 milioane. Este o îmbunătăţire, dar sunt cele mai slabe cifre din ultimele şase decenii. Este evident că Europa are o mare problemă demografică – rămâne fără cea mai preţioasă bogăţie a vremurilor noastre, tinerii. Orice soluţie la această problemă este binevenită, notează businessmagazin.ro.

Ungaria, încurajată de un succes discutabil al politicilor guvernamentale de îmbunătăţire a dinamicilor demografice, a organizat un summit internaţional pentru făcut copii. Dar atmosfera a fost dominată mai degrabă de paranoia decât de dorinţa de a rezolva o criză care poate duce la dispariţia unor naţiuni europene în doar câteva generaţii, scrie Politico. Iar aceasta aminteşte de unul din motivele pentru care criza se agravează. Unele guverne alocă mai multă energie unor politici distructive pentru societate decât unora constructive doar pentru voturi. Ce familie şi-ar mai dori copii într-o societate despre care politicienii spun că este sub asediu?

Poteca nepavată din jurul construcţiei faux-gotic este presărată cu buticuri nou ridicate, amenajate pentru a vinde produse de patiserie sau pentru a oferi divertisment copiilor. Un huruit înfundat pluteşte peste podul care se întinde pe deasupra şanţului feudal al castelului, crescând  constant în intensitate până când un val de copii ce pedalează furioşi apare dintr-o dată la vedere cu părinţii alergând pe lângă ei.

Parada a deschis cea de-a treia şi ultima zi a Summitului Demografic de la Budapesta – reuniunea bianuală a liderilor politici cu gândire de dreapta patronată de Viktor Orbán. Oamenii s-au adunat pentru a discuta despre scăderea populaţiei Europei şi reducerea natalităţii.

Însă festivalul familiei, animat de copii şi părinţi pictaţi pe feţe, de jocuri de carnaval şi de o grădină zoologică cu animale ce pot fi mângâiate, a contrastat puternic cu mentalitatea de naţiuni sub asediu care a pus stăpânire pe adunarea politicienilor şi a călăuzelor lumii conservatoare în cele două zile anterioare. „Trăim într-o eră în care tot ceea ce ne defineşte este atacat”, a spus premierul italian, Giorgia Meloni, care a rezumat spiritul summitului într-unul din discursurile de început. „În opinia noastră, demografia nu este doar încă o problemă principală a naţiunii noastre.

Este problema de care depinde viitorul naţiunii noastre”, a declarat ea. Pe măsură ce alţi vorbitori au urcat pe scenă, lista duşmanilor familiei a căpătat o nuanţă distinctă de războaie culturale. Suspecţii au fost cei obişnuiţi: liberalismul, feminismul, marxismul, dar şi smartphone-urile şi educaţie sexuală. Mişcarea Wake a fost atacată violent de predicatorul australian Nick Vujicic, în timp ce prim-ministrul maghiar Orbán a criticat panica legată de schimbările climatice ca fiind motivul pentru care oamenii fac mai puţini copii.

Şi au existat apeluri pentru unitatea familiei tradiţionale, cu parteneri căsătoriţi, de preferinţă de sexuri opuse. „Structura de încapsulare adecvată din jurul bebeluşului sunt părinţii uniţi şi legaţi, bărbat şi femeie”, a explicat psihologul şi polemistul canadian Jordan Peterson în timp ce se plimba pe scena din eleganta Sală a Renaşterii a Muzeului de Arte Frumoase din Budapesta. „Toate alternativele sunt mai rele… Persoanele singure, persoanele divorţate, homosexualii se abat de la asta”, a spus el.

Andreas Kinneging, profesor de filosofie la Universitatea din Leiden, Olanda, a continuat în aceeaşi ordine de idei. „Sarcina noastră este să ne dăm seama care este rolul bărbaţilor şi care este rolul femeilor şi care rol corespunde cel mai bine naturii lor”, a spus Kinneging înainte de a sugera propriul său răspuns la întrebare unei moderatoare (adică unei femei cu o profesie) perplexe: „Unul dintre ei lucrează şi unul dintre ei are grijă de copii”. Ocazional, conferinţa s-a abătut şi pe un teritoriu mai important. James Heckman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a vorbit despre importanţa familiei în eliminarea decalajelor de educaţie şi avuţie, citând dovezi care arată că formarea părinţilor astfel încât să poată ajuta la educarea copiilor lor ar putea îmbunătăţi traiectoria socioeconomică a acestora din urmă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Mai 2024, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
03 Mai 2024, 15:41 // Actual //  Lupu Eduard

Comisia de licențiere a importului cerealelor și a răsăritei ia-r fi acordat licență de import companiei Trans Oil, controlată de milionarul Vaja Jhashi.

„În Vinerea Mare după masă și în forma online a fost convocată comisia de licențiere a importului cerealelor și floarei soarelui. Nu cred că data și ora au fost selectate întâmplător, când toată lumea este concentrată mai mult pe Sărbători Sfinte. Companiile din grupul Trans Oil au primit licențe pentru a aduce din Ucraina aproape 70 mii tone de răsărită. Am prezis acest lucru două săptămâni în urmă și mă tem că nu este ultima decizie cu permisiunea importului”, scrie reprezentantul Forței Fermierilor, într-o postare pe Facebook.

Slusari afirmă că cei, care au distrus în toamna 2023 cu prețuri derizorii sute de fermierii autohtoni și oricum nu au făcut stocuri suficiente pentru fabricile de procesare, acum vor importa materia primă la prețuri mai scumpe de la traderi străini. „Cei de la ministerul agriculturii, care ar trebui să intervină cu mecanismul de licențiere încă în primăvară 2023 sincron cu România și Bulgaria și care au permis dezastru pe piața internă și falimentarea agricultorilor mici, azi au acceptat importul”.

„Nimeni nu-și asumă responsabilitate pentru un dezmăț de proporție și tragedia social-economică a miilor de oameni de la sate. Trans Oil și Vaja rămân stăpânii agriculturii și ministerului acesteia”, conchide reprezentantul Forței Fermierilor.

În septembrie 2023, prețurile achizițiilor la floarea soarelui au atins minimele din ultimii 5 ani, afectând în special fermierii mici, care au fost nevoiți să vândă producția la prețuri deficitar de scăzute.  A fost perioada când unii fermieri mici, care nu sunt plătitori de TVA , erau nevoiți să comercializeze răsărita sub 5 lei per kg. Prețul de cost al semințelor de floarea soarelui anul trecut în medie a fost de 7,3 lei

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău