Cum va arăta iarna moldovenilor fără gazul rusesc! Spînu: Pentru prima dată Moldova nu va consuma metan de la Gazprom

17 Dec. 2022, 13:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Dec. 2022, 13:06 // Actual //  bani.md

Pentru prima dată în istoria țării noastre, malul drept nu va consuma gaze livrate de Gazprom. Încă de anul trecut, am promis că vom face rezerve și vom găsi alternative pentru a nu mai fi dependenți de o singură sursă. Am reușit acest lucru, scrie, într-o postare pe Facebook, vicepremierul Andrei Spînu.

Pentru luna decembrie, SA Energocom, conform deciziei CSE, va vinde 100 mln m3 de gaz către MoldovaGaz, la prețul mediu de 1108,61 USD/mia de m3. Acest preț include toate costurile: costul de achiziție a gazului, costurile de transport și costurile de depozitare pe care le-a suportat Energocom. Suplimentar, Guvernul continuă să crească stocurile de gaz și pentru lunile următoare.

Deși gazul de la Energocom este mai scump față de cel cumpărat de la Gazprom (742 USD), ministrul Infrastructurii dă asigurări că tariful nu se va schimba. Cetățenii vor primi în continuare suport în factură și vom trece cu bine de această iarnă.

Guvernul Republicii Moldova a decis ca peste 90% din gazul pe care încă îl mai primește direct de la Gazprom să îl aloce Transnistriei, pentru alimentarea centralei de energie electrică Moldgres, care livrează electricitate Moldovei de Vest.

Obligația, potrivit autorităților, de a achita prețul către gigantul rus revine regiunii transnistrene. Partea de vest a Republicii Moldova (inclusiv Chișinăul) este alimentată cu gaz cumpărat de pe piața liberă, și importat via România și Ucraina.

Gazul intrat în Europa, inclusiv Republica Moldova, deși este rusesc, este proprietatea unor companii și traderi internaționali, care au semnate contracte cu Gazprom.

Majorarea livrărilor prin Turk Stream arată însă că principala sursă a gazului suplimentar care tranzitează regiunea rămâne Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!