de-ce-eu-104048l
Serviciul Fiscal de Stat anunță că, doar în perioada 8–12 iunie, încasările la Bugetul public național au ajuns la circa 1,1 miliarde de lei. De la începutul anului, suma totală acumulată la buget se ridică la aproximativ 37,8 miliarde de lei, cu 4,1 miliarde mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă o creștere de 12,2%.
Cele mai mari încasări au fost înregistrate la bugetul de stat, unde au fost acumulate peste 15,3 miliarde de lei, cu aproape 2 miliarde mai mult față de anul trecut. La bugetele locale au fost colectate peste 4,3 miliarde de lei, în creștere cu 12,7%, iar la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au acumulat circa 13,6 miliarde de lei, cu aproape 1,23 miliarde mai mult decât în 2025. Totodată, fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au înregistrat venituri de peste 4,57 miliarde de lei, în creștere cu 10%.
În urma controalelor fiscale desfășurate în perioada 8–12 iunie, Direcția generală control a emis 107 decizii privind încălcări ale legislației fiscale. Astfel, au fost calculate obligații suplimentare către buget în valoare totală de 14,7 milioane de lei. Din această sumă, 11,2 milioane reprezintă impozite, taxe și majorări de întârziere, iar alte 3,5 milioane de lei sunt amenzi aplicate contribuabililor. În aceeași perioadă au fost întocmite 185 de procese-verbale contravenționale, iar amenzile aplicate au însumat 262 de mii de lei.
Fiscul anunță și intensificarea măsurilor de executare silită împotriva datornicilor. În doar cinci zile, autoritatea a încasat forțat 55,62 milioane de lei de la contribuabili restanțieri. Cea mai mare parte a banilor, 54,53 milioane de lei, a fost recuperată direct din conturile bancare ale datornicilor, iar alte 1,09 milioane de lei au fost ridicate din casieriile acestora.
În paralel, în urma măsurilor preventive și a discuțiilor cu contribuabilii, au fost achitate benevol restanțe de aproape 18,92 milioane de lei. La Fălești, după audieri organizate de Fisc cu 10 contribuabili restanțieri, au fost stinse datorii de peste 234 de mii de lei.
Serviciul Fiscal de Stat a mai preluat 28 de dosare cu bunuri confiscate, în valoare totală de peste 809 mii de lei. Cele mai multe au provenit de la Serviciul Vamal. Din comercializarea bunurilor confiscate, în bugetul de stat au fost transferați aproape 177 de mii de lei.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
-
1Scandal contabil la Finanțe! Erori de 21,7 milioane depistate de auditori
-
2Revoluție fiscală pentru salariați. Impozitul pe venit scade la 7%, iar statul introduce un bonus de 500 de lei
-
3A decedat fondatorul primei bănci din Republica Moldova
-
4Capcana ascunsă din „Prima Casă”. Statul și-a asumat plăți pentru următorii 30 de ani
-
5Banca digitală care a cucerit milioane de clienți, oprită de BCE
