Diplomația dezastruoasă a lui Bashar al-Assad. După cutremurul din Siria, arabii vor să-l aducă în rândul lumii

18 Feb. 2023, 07:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Feb. 2023, 07:40 // Actual //  bani.md

Pe măsură ce numărul morților a crescut, al-Assad a primit simpatie, ajutor și atenție din partea multor țări, precum și oferte de sprijin din partea înalților oficiali ai Organizației Națiunilor Unite. Emiratele Arabe Unite și-a mărit donația pentru cutremur la 100 de milioane de dolari – un sfert din întreaga sumă pentru situații de urgență de care dispune ONU, în încercarea de a-l aduce pe Al-Assad în rândul lumii.

Cutremur devastator din Turcia și Siria de săptămâna trecută a creat o oportunitate pentru președintele autoritar al Siriei, Bashar al-Assad, de a reveni în lumina reflectoarelor globale după ce ani de zile a fost evitat, acuzat fiind de bombardarea și torturarea propriului popor în timpul războiului civil din Siria, care macină această țară de 12 ani.

Pe măsură ce numărul morților a crescut, al-Assad a primit simpatie, ajutor și atenție din partea multor țări, precum și oferte de sprijin din partea înalților oficiali ai Organizației Națiunilor Unite, mai degrabă datorită naturii decât a războiului. Ca o ironie, ajutorul vine fix din partea occidentalilor, considerați inamici de Bashar al-Assad și pe care i-a acuzat în nenumărate rânduri că „politizează” criza, potrivit the New York Times.

Emiratele Arabe vor să îl aducă pe Al-Assad în rândul lumii

Dezastrul a întărit efortul de ardere lentă a câtorva țări arabe de a-l atrage înapoi în rândul lumii pe Al-Assad, printre care Emiratele Arabe Unite, care săptămâna aceasta și-a mărit donația pentru cutremur la 100 de milioane de dolari – un sfert din întreaga sumă pentru situații de urgență de care dispune ONU, într-o acțiune denumită apel pentru Siria.

Dar puține lucruri substanțiale s-au schimbat, drept pentru care sancțiunile americane și cele europene rămân în picioare. Al-Assad, care are o reputație de om extrem de intransigent, a oferit o „concesie” rară, permițând convoaielor de ajutor ONU să folosească două puncte de trecere a frontierei suplimentare de la granița cu Turcia, pentru a trece direct pe teritoriul controlat de opozanții săi, pentru prima dată de la începutul războiului civil care a început cu 12 ani în urmă.

„Fără îndoială că acesta este un moment bun pentru președintele sirian”, a spus Emile Hokayem, analist pentru țările din Orientul Mijlociu la Institutul Internațional de Studii Strategice din Londra. „O tragedie pentru sirieni este un avantaj pentru Assad, pentru că nimeni altcineva nu vrea să gestioneze această mizerie”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 11:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 11:07 // Actual //  Grîu Tatiana

Remunerația tuturor angajaților Energocom reprezintă mai puțin de 0,29% din cifra de afaceri a companiei, susține directorul Energocom, Eugeniu Buzatu. Potrivit acestuia, chiar și renunțarea totală la remunerațiile companiei luate în calcul în scopuri tarifare nu ar duce la ieftinirea gazelor pentru consumatori.

„Din cifra de afaceri a Energocom, de peste 20 de miliarde de lei, toată remunerația, absolut toată, este mai mică de 0,29%, adică mai puțin de jumătate de procent. Dacă renunțăm total la remunerațiile Energocomului în scopuri tarifare, tariful nu se micșorează cu nimic”, a declarat Buzatu la TVR Moldova.

Directorul Energocom a respins și afirmațiile potrivit cărora compania ar avea salarii exorbitante, iar cheltuielile respective ar fi transferate în tariful achitat de consumatori.

„Energocom nu este compania care cheltuiește, cum s-a speculat în ultima perioadă, cu salarii exorbitante și bagă totul în tarif. Este un fals. În tarif sunt cifre infime acceptate în scopuri tarifare. Remunerațiile tuturor angajaților sunt de câțiva bănuți. Dacă renunțăm total la remunerațiile Energocom în scopuri tarifare, tariful nu se micșorează cu nimic”, a spus Buzatu, care anterior a declarat că salariile angajaților reprezintă doar 6 bani din tarif.

Potrivit acestuia, toate cheltuielile legate de activitatea de furnizare a Energocom reprezintă aproximativ 56 de bani din tarif.

„Toată cheltuiala Energocom, serviciul de furnizare, contractele, distribuirea facturilor, pentru a presta serviciul de furnizare pentru consumatori este de 56 de bani din tarif”, a explicat directorul companiei.

În același timp, Energocom a decis să renunțe la anumite stimulente care fac parte din pachetul salarial al angajaților.

„În urma apelului la solidaritate, Energocom a fost solidar și, în urma discuțiilor cu colegii, conducerea Energocom s-a hotărât să renunțe la anumite stimulente care fac parte din pachetul salarial și întreaga remunerare. Economiile până la finele anului sunt de 10 milioane de lei”, a declarat Buzatu.

Alte peste 7 milioane de lei ar urma să fie economisite prin dezvoltarea cu forțe proprii a unei soluții IT, în locul unei investiții planificate.

„Este o soluție IT pe care ne vom strădui să o implementăm in-house, să o construiască colegii de la departamentul IT, cu forțe proprii. Va fi mai complicat, cu o durată mai lungă, dar vom economisi circa 7 milioane de lei”, a spus directorul Energocom.

În total, măsurile anunțate de companie urmează să genereze economii de aproximativ 17,5 milioane de lei până la sfârșitul anului 2026.

În ceea ce privește numărul de angajați, Buzatu spune că nu sunt planificate noi reduceri în cadrul serviciului de furnizare. El a precizat că optimizarea a fost făcută încă de la preluarea obligației de serviciu public de la furnizorul precedent.

„În scopuri tarifare, în cadrul obligațiilor de serviciu public ale furnizorului precedent erau 260 de angajați. Noi lucrul ăsta l-am optimizat de la începutul preluării acestui serviciu și avem 200 de angajați”, a declarat Buzatu.