DOC Camioanele stau la vamă 4-5 zile. Transportatorilor le-a ajuns cuțitul la os și apelează la Președinție și Guvern

31 Mai 2022, 13:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Mai 2022, 13:29 // Actual //  bani.md

Șoferii de TIRuri susțin că petrec chiar și 4-5 zile la vamă pentru efectuarea procedurilor vamale. Transportatorii de mărfuri se adresează Maiei Sandu, Nataliei Gavrilița și lui Andrei Spînu, pentru a pune în discuție și a soluționa problema la nivel de conducere a Republicii Moldova și României.

Într-o scrisoare adresată conducerii țării, Uniunea Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova (UTD) și Asociația Internațională a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA) informează despre faptul că probleme similare au existat și anterior, însă s-au agravat după invazia Rusiei în Ucraina. Conform lor, situația creează cheltuieli suplimentare, duce la imposibilitatea respectării timpului de muncă și odihnă a șoferilor, dar și pune în pericol exportul produselor perisabile.

Conform scrisorii, până la 24 februarie timp de așteptarea a camioanelor la vamă constituia circa 48 de ore. Actualmente acesta este de 2,5 ori mai mare și ajunge chiar și la cinci zile.

„Asociația AITA și Asociația Patronală UTD solicită de urgență punerea în discuție la nivel înalt cu autoritățile române a problemei date, în vederea identificării unor soluții imediate de fluidizare a traficului pentru operatorii de transport rutier internațional de mărfuri, în contextul traversării frontierei moldo-române”, transmit responsabilii.

576444357 Scrisoarea Transportatorilor Adresată Conducerii RM by Victor Ursu on Scribd

Amintim că, la început de aprilie transportatorii moldoveni comunicau că trebuie să aștepte zeci de ore la vamă pentru a trece procedurile de control. Potrivit lor, uneori chiar și 300 de vehicule stau în rând. Aceștia precizau că problema există de mai mult timp, însă s-a intensificat în contextul războiului din Ucraina. La rândul lor, responsabilii români afirmau că lucrează la capacități maxime, dar nu pot face față fluxului.

Declarațiile vs acțiunile autorităților

Actualmente, România este unica țară prin care mărfurile pot fi  transportate terestru către piața externă, în timp ce zeci de camioane stau în rând, iar șoferii așteaptă ca angajații Serviciului Vamal să realizeze procedurile necesare și speră să ajungă în timp util la destinații. Anterior, reprezentanții Serviciului Vamal au confirmat că problema la trecerea frontierei începe peste Prut. Bunăoară, la Sculeni vameșii români nu fac față fluxului mare de transportatori de mărfuri, iar autoritatea din Republica Moldova le recomandă șoferilor să opteze pentru alte puncte de trecere a hotarului.

Pe de altă parte, vameșii români afirmă că lucrează la capacitatea maximă, însă infrastructura pe care o au nu le permite să își optimizeze activitatea, iar autoritățile de peste Prut spun că de la începutul invaziei ruse în Ucraina, infrastructura românească, portuară, feroviară, rutieră sau aeriană oferă căi vitale de transport pentru tranzitul bunurilor şi materiilor de primă necesitate. Problema a fost discutată la început de aprilie și de Adina Vălean – comisarul european pentru Transporturi, ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina – Mustafa Nayyem şi ministrul moldovean al Infrastructurii – Andrei Spînu și ministrul român al Transporturilor Sorin Grindeanu. Cei trei au vorbit despre soluțiile pe care România le oferă, iar oficialul de la București puncta că „liberalizarea transportului rutier de mărfuri pentru Republica Moldova şi Ucraina pentru toate categoriile de mărfuri (direct, tranzit, țară terță) reprezintă o altă variantă pe care o oferim”.

La mijlocul lunii mai, Vamal recomandă transportatorilor, care intenționează să traverseze hotarul cu camioane fără marfă să se deplaseze către posturile vamale de la Cahul sau Costești. De asemenea, la ieșirea din țară a autovehiculelor cu marfă care dețin statutul AEO, șoferilor li se recomanda să traverseze frontiera pe la aceleași posturi, însă să le evite dacă produsele pe care le transportă necesită control fitosanitar, deoarece acolo nu sunt prezenți reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

În același timp, Natalia Gavrilița anunța că produsele care se alterează mai ușor vor avea proceduri simplificate de control. Aceasta ofere asigurări că autoritățile colaborează cu responsabilii români pentru a soluționa problema, însă deocamdată rândurile de camioane mai stau la vamă, iar șoferii au de așteptat ore în și până le vine rândul să treacă de controalele stabilite.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.