Doi angajați IGPF, încătușați, după descinderile matinale la punctul de trecere a frontierei Sculeni

03 Sept. 2021, 11:52
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Sept. 2021, 11:52 // Actual //  MD Bani

Ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, în comun cu procurorii anticorupție, au descins în această dimineață la punctul de trecere a frontierei Sculeni, raionul Ungheni.

În urma acestor descinderi, au fost reținuți doi angajați ai Poliției de Frontieră. Perchezițiile au loc în cadrul unui dosar de corupție.

Informația a fost confirmată de IGPF care a emis un comentariu în acest sens, scrie Realitatea.md

„În legătură cu perchezițiile care au loc la punctul de trecere a frontierei Sculeni, la fața locului se află și angajații Direcției Inspecție Efectiv din cadrul Poliției de Frontieră. Este structura responsabilă de examinarea cazurilor de abateri disciplinare și comportament corupțional în rândul personalului și, în cazul dat va sprijini informațional organele de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Vom reveni cu alte detalii ale operațiunii SPIA, PA și IGPF”, anunță responsabilii Poliției de Frontieră.

Jurnaliștii de la deschide.md scriu că Vladimir Viscun, șeful SPIA, a precizat că cei doi polițiști de frontieră sunt vizați într-un dosar penal pornit pe faptul coruperii pasivă, în mai multe episoade, după ce ar fi luat mită de la persoane care nu vroiau să fie plasate în carantină, dar și pentru mușamalizarea testelor COVID-19.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!