Oracolul de la BNM! După 0,1% creștere economică, Alaiba anunță miracole în industrie

23 Iul. 2025, 15:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Iul. 2025, 15:55 // Actual //  Ursu Victor

Noul membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei și fost ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, a debutat în funcția sa cu prima postare pe Facebook, care a stârnit zâmbete și ridicări din sprâncene. Pe ton optimist și autoreferențial, fostul ministru a declarat că „politicile pro-investiționale încep să dea rezultate”, cu referire la o creștere de 12% a producției industriale în luna mai 2025, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

Într-o postare care pare să fi fost scrisă cu o mână pe tastatură și cealaltă bătându-se singur pe umăr, Alaiba susține că investițiile private sunt în creștere pentru al cincilea trimestru consecutiv — „un record absolut”, după cum notează chiar el. Ce nu menționează e că în perioada mandatului său, economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere modestă de 0,1% în 2024, ceea ce ar face „miracolul investițional” destul de greu de observat cu ochiul liber.

„Investițiile de azi sunt creșterea de mâine”, spune Alaiba, sugerând că poate ar fi trebuit să fim mai răbdători în 2024. „Această transformare nu se produce peste noapte”, adaugă el — un mesaj subtil pentru cei care încă mai așteaptă să vadă impactul concret al politicilor sale economice.

Fostul ministru pare să se poziționeze deja ca un gardian al consecvenței și prudenței macroeconomice, probabil uitând de entuziasmul inițial al unor „soluții rapide” promise în urmă cu trei ani. Acum, însă, se declară adversar ferm al celor care vând iluzii de redresare economică instantă: „Cine promite soluții rapide, fie induce în eroare, fie nu înțelege cum funcționează economia.”

Ironia face ca Alaiba să ocupe acum o funcție de supraveghere într-o instituție financiară-cheie, de unde poate urmări cu atenție — și poate mai puțină presiune — cum economia va continua să se transforme lent, dar sigur… poate. Până atunci, industria crește 12% într-o lună, iar optimismul politic al lui Alaiba rămâne singura constantă care nu se corectează niciodată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

23 Iul. 2025, 16:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Iul. 2025, 16:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Mai mulți retaileri mari din Republica Moldova, în frunte cu milionarul Mircea Baciu (Bomba) și afaceriștii discreți Iurii Starodubov și Vitalie Moraru (Maximum), cer impunerea de taxe vamale și TVA la toate coletele comandate online din afara țării, invocând concurența neloială. Aceștia dar și alții au participat la Clubului Presei Economice.  În realitate, această mișcare pare mai degrabă o tentativă disperată de a opri schimbarea inevitabilă a pieței, în care consumatorul are din ce în ce mai mult acces la produse mai ieftine, mai diverse și livrate direct la ușă. E cel puțin ironic să vezi rețele care domină mallurile din Chișinău și au showroomuri de sute de metri pătrați plângându-se de „inechitate” pentru că Temu sau AliExpress livrează un telefon sau o pereche de adidași cu 30% mai ieftin. Dacă aceste magazine tradiționale ar fi oferit prețuri și servicii competitive, clienții nu s-ar fi orientat în masă spre online.

Mai grav este faptul că marii retaileri cer statului să-și folosească pârghiile pentru a le proteja profiturile, sub pretextul apărării bugetului public și al mediului economic local. Ei omit, desigur, să menționeze propriile practici de optimizare fiscală, importurile mascate sau forța de muncă plătită parțial la negru. De cealaltă parte, milioane de moldoveni profită de deschiderea pieței globale și comandă online nu pentru că vor să ocolească sistemul, ci pentru că piața locală nu le oferă nici varietate, nici calitate, nici prețuri decente. În loc să investească în digitalizare, în magazine online sau în îmbunătățirea serviciilor, acești retaileri preferă să ceară guvernului să-i apere de concurență.

În UE, problema a fost rezolvată nu prin interzicerea coletelor, ci prin integrarea giganților internaționali în sistemul fiscal european – vânzătorii plătesc TVA la sursă, iar datele despre colete sunt transmise digital. Moldova ar putea urma același model, fără a penaliza consumatorii. Dar în Moldova, marii jucători cer impozitarea tuturor coletelor, indiferent de valoare, sperând că taxele le vor readuce clienții pierduți. Aceasta este esența luptei: nu pentru buget, ci pentru controlul unei piețe care, încet, dar sigur, scapă din mâinile granzilor. Dacă se va da curs acestor presiuni, vom asista nu la protejarea economiei locale, ci la protejarea privilegiilor unei elite economice care nu vrea să concureze, ci să controleze.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA