După decenii de subfinanțare cronică infrastructura feroviară se dezintegrează. Câte milioane sunt necesare anual?

23 Sept. 2021, 12:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
23 Sept. 2021, 12:58 // Bani și Afaceri //  bani.md

Calea ferată a Republicii Moldova este într-o stare deplorabilă. Din această cauză, viteza de deplasare este una foarte mică, sunt tronsoane unde viteza de deplasare este de 20 de kilometri pe oră. Acest lucru face calea ferată necompetitivă în raport cu transportul rutier.

”Transportul de mărfuri pe calea ferată s-a redus constat în ultimul deceniu și a ajuns la 1000 de tone pe km față de 3,6 mii tine/km. De aceea e nevoie de investiții. Necesitatea anuală pentru întreținerea infrastructurii feroviare este de 300 mil. de lei”, a explicat în cadrul ședinței Parlamentului, ministrul Dezvoltării Regionale și Infrastructurii, Andrei Spânu.

În urma aprobării în prima lectruă, de legislativ, a Codului Feroviar, care prevede divizarea infrastructurii de transportul de mărfuri și pasageri, ministrul a precizat că pentru a reabilita calea ferată statul va trebui să acopere 40-60% din totalul investițiilor. Dânsul a dat exemplu drumurile unde anual se investesc peste 3 miliarde de lei or, în calea ferată – nimic.

”În prezent se negociază cu BERD BEI pentru achiziția vagoanelor. Au fost lansate negocieri cu Franța și România pentru modernizarea liniei ferate Chișinău – Ungheni”, a mai punctat Spânu.

CFM este într-o situație dificilă. Astfel, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

În ultimii 8 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi care se apropie de un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional, dar și a transportului de mărfuri. Totodată veniturile sunt în continuă scădere. Costurile salvării CFM sunt estimate la câteva sute de milioane euro.

02 Oct. 2026, 16:12
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 16:12 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Republica Moldova trebuie să accelereze dezvoltarea pieței de capital, inclusiv prin consolidarea bursei de valori și modernizarea infrastructurii post-tranzacționare, după reformele importante realizate în ultimii ani în sectorul bancar, potrivit declarației comisarului european pentru Economie și Productivitate, Valdis Dombrovskis.

Oficialul european a declarat că sistemul financiar moldovenesc a înregistrat progrese importante, însă următoarea etapă trebuie să vizeze dezvoltarea unei piețe de capital capabile să ofere companiilor alternative de finanțare la creditul bancar.

„Este important să continuăm dezvoltarea bursei de valori și a infrastructurii post-tranzacționare și să consolidăm protecția investitorilor”, a declarat Dombrovskis, care a subliniat necesitatea unor „pași decisivi” în acest domeniu.

Dezvoltarea pieței de capital ar putea permite companiilor moldovenești să atragă bani direct de la investitori prin emisiuni de acțiuni și obligațiuni, ceea ce ar reduce dependența de finanțarea bancară. În același timp, o piață mai lichidă ar putea crea noi oportunități pentru investitorii locali și străini.

Problema este una mai veche. Comisia Europeană a constatat anterior că piața valorilor mobiliare din Republica Moldova rămâne subdezvoltată, cu un nivel redus de lichiditate și o gamă limitată de instrumente financiare.

Autoritățile de la Chișinău și-au propus să schimbe situația prin Strategia de dezvoltare a pieței de capital pentru perioada 2025–2030. Printre obiective se numără diversificarea instrumentelor disponibile, atragerea mai multor emitenți și investitori și apropierea infrastructurii financiare moldovenești de cea europeană.