După trei ani de crize, ONU anunţă că în lume au sărăcit încă 165 de milioane de oameni

14 Iul. 2023, 16:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iul. 2023, 16:20 // Actual //  bani.md

Crizele recente au împins 165 de milioane de oameni sub pragul sărăciei începând din 2020, arată date ale ONU preluate vineri de AFP. Organizaţia cere un moratoriu pentru ţările în curs de dezvoltare pentru a inversa această tendinţă.

Crizele succesive, începând cu pandemia de coronavirus şi până la creşterea costului vieţii, au scăzut veniturile a 75 de milioane de oameni sub pragul sărăciei extreme, de 2,15 dolari pe zi. Cei care trebuie să trăiască cu mai puţin de 3,65 de dolari pe zi, consideraţi săraci, sunt cu 90 de milioane mai mulţi, arată proiecţiile Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Ţările care au reuşit să investească în măsuri de protecţie în ultimii trei ani au împiedicat sărăcirea unei părţi din populaţie, a arătat într-un comunicat administratorul PNUD, Achim Steiner. El a adăugat însă că în ţările cu datorii foarte mari există o corelaţie între îndatorare, cheltuielile sociale insuficiente şi creşterea alarmantă a ratei sărăciei.

De aceea, PNUD solicită o „pauză” în plata datoriilor pentru ţările care sunt nevoite să aleagă între aceste obligaţii şi ajutoarele sociale. Banii acestor ţări ar trebui redirecţionaţi către măsuri sociale de contracarare a şocurilor economice.

PNUD apreciază că „soluţia nu depăşeşte posibilităţile sistemului multilateral”: pentru a scoate din sărăcie 165 de milioane de oameni ar fi necesare 14 miliarde de dolari pe an, adică doar 0,009% din totalul mondial al PIB în 2022 sau mai puţin de 4% din serviciul datoriei ţărilor în curs de dezvoltare.

Dacă se iau în calcul şi veniturile pierdute de cei aflaţi deja sub pragul sărăciei înaintea crizelor recente, costul atenuării creşte la 107 miliarde de dolari anual, adică 0,065% din produsul intern brut sau aproximativ un sfert din serviciul datoriei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Un alt raport al ONU, publicat miercuri, consemnează că aproximativ 3,3 miliarde de oameni trăiesc în ţări care cheltuiesc mai mult pentru dobânzile datorate decât pentru educaţie sau sănătate.

De asemenea, ţările în curs de dezvoltare plătesc dobânzi mai mari, deşi au un nivel de îndatorare mai scăzut, iar datoriile lor cresc mai rapid.

Steiner a arătat că „există un cost uman al lipsei de acţiune privind restructurarea datoriilor suverane ale ţărilor în curs de dezvoltare. Avem nevoie de noi mecanisme pentru anticiparea şi absorbţia şocurilor şi pentru ca arhitectura financiară să funcţioneze pentru cei mai vulnerabili”.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care cere de multă vreme o reformă a instituţiilor financiare internaţionale, a condamnat din nou săptămâna aceasta sistemul „învechit, care reflectă dinamicile coloniale din epoca în care a fost creat”.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.