E oficial: UE a decis intrarea României în Schengen, aerian și naval, în martie 2024

31 Dec. 2023, 07:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Dec. 2023, 07:39 // Actual //  bani.md

Decizia înseamnă că, începând din martie, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu aceste două ţări – care au aderat la UE în 2007 – vor fi ridicate, Austria, Bulgaria şi România angajându-se, de asemenea, să convină ulterior asupra unei date pentru încetarea controalelor terestre, a informat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

”Consiliul UE a decis să extindă zona #Schengen la Bulgaria şi România. Controalele la frontierele interne aeriene şi maritime vor fi ridicate în martie 2024, în timp ce o decizie privind ridicarea controalelor terestre va fi luată ulterior”, a postat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE pe contul său de X (fostul Twitter).

Ce a comunicat Ministerul român de Interne

“Astăzi, 30 decembrie 2023, ora 22.38, Consiliul UE a adoptat Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria.

În conformitate cu Decizia Consiliului UE, acquis-ul comunitar Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024.

De asemenea, potrivit Deciziei Consiliului UE, în cursul anului 2024, Consiliul va depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor la frontiera terestră.

Decizia Consiliului UE prevede o serie de măsuri privind întărirea controlului la frontiere și combaterea migrației ilegale, precum și aplicarea Regulamentului Dublin.

România aplică deja măsurile sus menționate încă din cursul anului 2023. Decizia Consiliului UE nu conține obligații noi pentru România.

Decizia Consiliului UE este însoțită de două declarații politice complementare, una trilaterală Austria – România – Bulgaria și alta individuală a Comisiei Europene, care prevăd, de asemenea, măsurile de întărire a controlului la frontiere și de aplicare a Regulamentului Dublin, precum și angajamentul politic de a continua în 2024 discuțiile privind aplicarea acquis-ului integral Schengen, inclusiv cu privire la frontierele terestre.

Atât Decizia Consiliului UE, cât și declarațiile politice care o însoțesc, reflectă acordul politic la care Austria, România și Bulgaria au ajuns în 23 decembrie 2023”.

Reacțiile oficialilor europeni

Liderii Uniunii Europene au felicitat sâmbătă România şi Bulgaria pentru aderarea la Schengen cu frontierele maritime şi aeriene

”Felicitări României şi Bulgariei pentru extinderea spaţiului Schengen pentru pasagerii transportului maritim şi aerian”, a transmis preşedintele Consiliului European, Charles Michel. El a precizat că acesta este „un pas mult aşteptat de cetăţenii români şi bulgari pentru a se bucura de o mai mare libertate de mişcare, cu perspectiva transportului terestru, care va urma”.

”Astăzi este o zi de mare mândrie pentru Bulgaria şi România. Decizia de a elimina controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu Bulgaria şi România este un pas important pentru ei şi pentru spaţiul Schengen. Ambele ţări au muncit din greu pentru asta. Ambele ţări o merită. Vor face Schengen şi mai puternic”, a postat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

”Felicitări cetăţenilor din România şi Bulgaria pentru aderarea la spaţiul Schengen, odată cu ridicarea controalelor la frontierele maritime şi aeriene. A durat mult timp. Aceasta face ca Uniunea noastră să fie mai puternică şi ca poparele noastre să fie mai în siguranţă. Europa uneşte” – a scris şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!