Echilibristică energetică! Moldoveni economisesc mai mult, iar mastodontul Termoelectrica și-a pornit turbinele

09 Nov. 2022, 12:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Nov. 2022, 12:56 // Actual //  bani.md

Republica Moldova continuă să cumpere energie electrică de pe bursa din România OPCOM pentru a-și acoperi necesitățile, potrivit declarației ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu.

„Pentru astăzi, avem un deficit un pic mai mic. Este vorba de 5% și acest lucru se datorează, iclusiv, faptului că cetățenii economisesc mai multă energie electrică. De asemenea, știți că a început sezonul de încălzire în Chișinău ceea ce a dus la o producere mai mare de energie electrica de către Termoelectrica. Avem o producere de 74 MW/h față de 50/52 de MW/h înaintea sezonului de încălzire. Acest lucru este foarte bine, în contextul în care avem un deficit. Energocom continuă s cumpere energie electrică de pe bursa din România. Alte contracte comerciale nu au fost semnate și de asemenea nu avem încă o înțelegere cu centrala de la Cuciurgan”, a explicat Spînu.

Republica Moldova se confruntă cu o criză energetică fără precedent după reducerea livrărilor de gaz de către Gazprom, ceea ce a dus la sistarea curentului livrat de Cuciurgan. Respectiv, Moldova s-a reorientat pentru achiziția de energie din România. Or, aceasta este de câteva ori mai scumpă, prețul pentru energia de avarie ajunge și la 380 euro MW/h. Energocom are încheiate două contracte cu Petrom și Nuclearelectrica, cumlativ 100 MW pentru care achită 90 euro MW/h.

Ministrul Spînu declara luni că tarifele la energia electrică ar putea crește din nou, în condițiile în care prețul de achiziție din România este de trei ori mai mare față de curentul de la Cuciurgan.

La 2 noiembrie, ANRE aprobat noi tarife la energia electrică, care au intrat în vigoare din 4 noiembrie. Consumatorii FEE NORD achită 4,81 lei per kW/h față de 3,21 lei  lei per kW/h. Consumatorii Premier Energy achită 4,77 lei per kW/h comparativ cu 3,15 lei per kW/h.

13 Oct. 2026, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Oct. 2026, 17:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Transportul petrolului prin Marea Neagră se scumpește puternic, după ce costul asigurării unei nave a crescut de la aproximativ 200 000 de dolari la 2,5 milioane de dolari în doar câteva luni. Cheltuielile suplimentare pentru aducerea țițeiului pun presiune pe prețurile carburanților din Bulgaria, a declarat Evgheni Simeonov, administratorul comercial special al companiilor Lukoil din această țară, pentru televiziunea națională bulgară.

Potrivit cifrelor prezentate de Simeonov, asigurarea este acum de 12,5 ori mai scumpă, ceea ce echivalează cu o creștere de 1.150%. Pentru fiecare navă, diferența ajunge la aproximativ 2,3 milioane de dolari. El a explicat că majorarea reflectă riscurile tot mai mari pentru transportul maritim, pe fondul atacurilor asupra navelor comerciale și infrastructurii portuare.

Legătura cu prețurile la pompă ține de costul aprovizionării: rafinăriile primesc un petrol mai scump de transportat, iar cheltuielile suplimentare pot fi transferate în prețul produselor petroliere și, ulterior, în cel achitat la benzinării.

Costurile sunt amplificate și de primele pentru acoperirea riscurilor de război. Potrivit Reuters, acestea pot adăuga sute de mii de dolari la cheltuielile unei călătorii de șapte zile prin Marea Neagră. Piața asigurărilor maritime din Londra a extins în septembrie cerințele de notificare pentru zonele cu risc ridicat, incluzând întregul bazin.

În pofida scumpirii transportului, rafinăria Lukoil din Burgas continuă să primească țiței. Simeonov a precizat că nu au fost anulate livrări și că aprovizionarea unității este asigurată până la începutul lunii decembrie.