Economia Moldovei și-a redus din turații. Agricultura ne salvează

15 Dec. 2021, 15:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Dec. 2021, 15:51 // Actual //  bani.md

Economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 8,3% în trimestrul trei al anului 2021, însă majorarea este mult mai mică față de trimestrul precedent – 21,5%, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

Produsul Intern Brut (PIB), estimat pentru trimestrul III 2021, a însumat 69,8 miliarde de lei, prețuri curente (de piață). Comparativ cu trimestrul III 2020, PIB s-a majorat, în termeni reali, cu 8,3% pe seria brută și cu 10,4% pe seria ajustată sezonier, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în trimestrul III 2020 față de trimestrul III 2019 cu 9,7%, în termeni reali.

La creșterea PIB în trimestrul III 2021 față de trimestrul III 2020 agricultura, silvicultura şi pescuitul au contribuit la majorarea PIB cu 3,9% cu o pondere de 16,7% la formarea PIB și o creștere a valorii adăgate brute (VAB) pe activitățile respective cu 28,6%. Acest lucru s-a datora recoltei bogate din anul 2021.

Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor; transport şi depozitare; activități de cazare și alimentație publică U înregistrat o creștere de 3,5%.

Industria extractivă; industria prelucrătoare; producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare au avut o majorare de 4,4%. Iar activitățile financiare și asigurările cu 6,0%, tranzacții imobiliare – 0,9% și informații și comunicații – 3,4%.

În același timp, construcțiile care au avut o pondere de 9,7% la formarea PIB au înregistrat o diminuare a VAB cu 9,1%.

Impozitele nete pe produs cu o pondere de 13,7% la formarea PIB, au contribuit la creșterea PIB cu +3,3%, volumul lor majorându-se cu 28,5%. Consumului final al gospodăriilor populației (contribuind cu 9,1% la creșterea PIB), al cărui volum s-a majorat cu 11,9%, constituind 79,1% din PIB;

Consumului final al administraţiei publice şi instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (+0,7%), al cărui volum s-a majorat cu 4,9%, constituind 14,2% din PIB.

Exportul net de bunuri și servicii, contribuind cu 2,5% la descreșterea PIB.

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!