Weekendul trecut autoritățile elvețiene au abandonat politica lor de termen lung de a avea două bănci majore – așa-numita “two-bank policy” – forțând unirea UBS și a rivalului său domestic Credit Suisse într-o singură bancă, în speranța prevenirii unei crize bancare.
Credit Suisse numește acțiunea drept o fuziune. UBS spune că este o achiziție. Mulți alții spun că a fost o “cauțiune” (deși reglementatorul elvețian a spus clar că nu este vorba de așa ceva).
Potrivit The Telegraph, cu siguranță nu este vorba de o fuziune. Prețul per acțiune al Credit Suisse de CHF 0.75 este o reducere uriașă față de cât era vineri la închiderea zilei – CHF 1.85 – și spune că valoarea capitalizării de piață a băncii elvețiene a scăzut de la aproximativ CHF 30 miliarde la mai puțin de CHF 3 miliarde în doar doi ani, notează forbes.ro.
Mai mult, aproximativ CHF 16 miliarde din obligațiunile emise de Credit Suisse au fost anunțate ca nevalorând nimic. Investitorilor bancari li s-a reamintit astfel că și acest tip de investiții tot un pariu este, și nu făcut doar de una dintre părți.
Pe de altă parte, autoritățile elvețiene au trebuit să riște sume enorme plătite de contribuabili pentru a reuși semnarea acordului între cele două bănci. Banca Națională a Elveției oferă o linie de lichidități de aproape CHF 100 de miliarde și garantează preluarea pierderilor de aproape CHF 9 miliarde dacă UBS va avea o problemă în preluarea activelor din portofoliul Credit Suisse.
Cu toate acestea, este posibil ca acești bani să nu fie nevoie să fie folosiți.
Doar după ce se vor afla pașii următori se va putea confirma dacă această decizie a fost, în fapt, o plată a unei cauțiuni sau dacă nu.
Posibil ca UBS să fi făcut afacerea secolului câștigând managementul activelor de peste CHF 1,2 trilioane în schimbul plății unei sume echivalente cu achiziția unei companii mici.
Aspectul cel mai intrigant al acestei crize este motivul pentru care ea s-a întâmplat. Pe hârtie, cel puțin, nu a existat nimic atât de grav cu Credit Suisse. Capitalul de care dispunea era semnificativ. Lichiditățile – de asemenea. Bilanțul era însă plin de active vizibil suspecte. Poate că acestea vor exploda la vedere în lunile următoare. Însă în acest moment pare că instituția bancară cu vechime de 167 de ani a fost ștearsă de pe panoplia băncilor internaționale din cauza unui număr de scandaluri și de greșeli de management care i-au compromis reputația, iar acest fapt este unul foarte contagios în sistemul bancar, riscând a se împrăștia rapid și a contamina și alte bănci, exact după modelul contagiunii provocate de prăbușirea Silicon Valley Bank în America.
Implicațiile unei astfel de contagiuni ar fi profunde. Ar demonstra că valori intangibile cum sunt cultura companiei, direcția strategică și relațiile cu clienții mari au un impact material asupra stabilității financiare. Ar trebui ca în acest caz să fie implicate organismele reglementatoare? Cum, dacă da?
Acest episod a dezvăluit astfel unul din secretele murdare ale sistemului bancar elvețian: băncile elvețiene nu sunt prea bune. Reputația industriei financiare a țării stă exclusiv în wealth management. Investițiile bancare arată și cer o mentalitate cu totul diferită și alt set de calități manageriale decât sistemul financiar bancar clasic.
Atât Credit Suisse, cât și UBS, și-au importat sau și-au preluat aceste calități din SUA sau din Marea Britanie, mai degrabă decât să le dezvolte ele însele. Credit Suisse a cumpărat First Boston în 1996. Swiss Bank Corporation, care mai târziu a devenit UBS, a cumpărat SG Warburg în 1995 și Dillon Read în 1997. La acel moment băncile din lume erau într-o cursă de a se transforma în bănci universale full-service.
Multe dintre aceste căsătorii au fost departe de a fi fericite. În anii care au urmat crizei financiare majoritatea băncilor s-au diminuat ca răspuns la condițiile economice dificile și la reglementările stricte. Însă cele pentru care guvernele au luat “măsuri speciale” au fost obligate să își reducă în dimensiune activitatea mai mult și mai repede decât celelalte.
Acest aspect a fost valid pentru UBS, care și-a redus costurile, numărul de angajați și activele cu risc peste media ponderată într-un ritm mai alert decât a făcut-o Credit Suisse. Și chiar când își ștergea praful de pe haine ca să poată merge înainte, UBS a fost lovit de un scandal de fraudă în 2011, ceea ce a determinat managementul să fie și mai descurajat de investițiile bancare. Mai târziu în același an banca a anunțat că și-a redus activele cu expunere la risc și că a înjumătățit divizia respectivă.
Pretențiile Credit Suisse de a fi o bancă universală de mare succes au durat încă o decadă de la acest moment, însă apoi au început să sufere o serie de pierderi ca urmare a două dintre cele mai mari scandaluri financiare din ultimii ani – colapsul Greensill Capital și al fondului speculativ Archegos Capital Management. Cu acestea se pare că s-a ajuns la limita rezistenței. Echipa de management a băncii plănuia o separare a diviziei de investiții și redenumirea acesteia în CS First Boston. Posibil ca UBS să decidă acum să renunțe la ea cu totul.
În teorie a fi bancă universală vine cu beneficii uriașe. A avea sub un singur acoperiș diviziile de retail, wholesale și de investiții reduce costurile și creează sinergii în eficiență și în randamente, iar costul capitalului pentru clienții business devine mai mic, ceea ce ajută semnificativ la creșterea economică.
Într-un sistem financiar care funcționează corect și bine băncilor ar trebui să li se permită să eșueze. Însă cu toate mecanismele de recuperare care au existat de la criza financiară încoace, statul intervine în momente critice.
Nu în ultimul rând, în zilele noastre, când zvonurile pot face înconjurul pământului în doar câteva clipe, riscul reputațional și determinarea retragerilor în masă a depozitelor sunt foarte mari.
Însă poate cel mai puternic argument pentru separarea diviziilor de retail și de investment banking ale unei bănci ține de faptul că majoritatea băncilor universale sunt în mod evident o găleată de gunoi, spune The Telegraph. Aceasta se întâmplă fie pentru că sunt prea mari pentru a înțelege pe deplin piața, fie că stimulentele pentru succes sunt greșite – motivul real nici nu mai contează. Pur și simplu, pe termen lung, ele nu funcționează. Singura bancă universală din lume bine condusă la ora actuală este JP Morgan. Majoritatea altora nu au fost capabile să genereze randament peste costul capitalului în ultimii 20 de ani. Aceasta înseamnă, de fapt, că au irosit banii acționarilor.
De ce a achiziționat UBS pe Credit Suisse și nu invers? Răspunsul este simplu: pentru că UBS a ieșit din investment banking mai repede decât fostul rival.
Iată lecția. Iar acționarii băncilor din întreaga lume ar trebui să nu o ignore sub nicio formă.
