Eșecul electrificării feroviare din Moldova! Studiu de fezabilitate pentru tronsonul Chișinău-Ungheni

25 Apr. 2024, 16:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Apr. 2024, 16:31 // Actual //  bani.md

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că un studiu preliminar de fezabilitate pentru construcția unui tronson de cale ferată electrificată, cu ecartament european, între Chișinău și Ungheni, va fi elaborat până la finalul acestui an.

Această decizie a fost luată în urma discuțiilor purtate în cadrul celei de-a șasea reuniuni a Comitetului de conducere pentru integrarea sistemelor de transport UE-Ucraina-Moldova, care a avut loc la Košice, Slovacia. La întâlnire au participat secretarul de stat al ministerului, Mircea Păscăluță, alături de reprezentanți din Ucraina, România, alte state membre UE și ai Comisiei Europene.

În cadrul reuniunii s-au discutat proiectele actuale și viitoare finanțate prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), investițiile în transporturi, reformele din sectorul feroviar și extinderea Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T). Participanții au subliniat necesitatea de a spori capacitatea de tranzitare a încărcăturilor ucrainene pe calea ferată.

Un punct important pe agenda discuțiilor a fost proiectul privind construcția unui coridor feroviar electrificat Chișinău-Ungheni cu ecartament european. A fost menționat că, cu sprijinul JASPERS, serviciul de consultanță tehnică al Băncii Europene de Investiții, se va elabora până la finalul anului un studiu de prefezabilitate pentru acest proiect, care va include și elemente de design conceptual.

În timpul reuniunii, reprezentanți din Ungaria, Polonia și Slovacia au prezentat etapele de dezvoltare a rețelelor feroviare europene și modelele de finanțare utilizate. De asemenea, s-au discutat eforturile continue de reabilitare a infrastructurii rutiere și progresul proiectelor de reabilitare finanțate prin CEF 2022.

Mircea Păscăluță, secretar de stat în cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a subliniat importanța unei noi abordări în introducerea și utilizarea proiectelor bazate pe o viziune regională amplă și cooperarea între parteneri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Iun. 2026, 16:38
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
12 Iun. 2026, 16:38 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Agenția internațională de rating Fitch Ratings a confirmat calificativul „B+” acordat grupului Trans-Oil, controlat de milionarul Vaja Jhashi, cel mai mare exportator de produse agricole și procesator de semințe de floarea-soarelui din Republica Moldova, menține perspectiva stabilă. Totodată, agenția estimează că profitul operațional al companiei va ajunge la aproximativ 210 milioane de dolari în anul financiar 2026.

Agenția estimează că EBITDA (profitul operațional înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) va atinge aproximativ 210 milioane de dolari în anul financiar 2026, susținută de creșterea activităților de procesare și achiziție a materiilor prime în România și Serbia.

Fitch subliniază că Trans-Oil operează cu marje de profit peste media industriei. Profitabilitatea grupului este estimată să se mențină în jurul a 9% în perioada 2026-2029, nivel considerat superior multor concurenți internaționali din sectorul agricol.

„Marjele ridicate sunt susținute de pozițiile dominante ale grupului pe piețele unde activează, de eficiența operațională în creștere și de extinderea infrastructurii logistice și de procesare”, se arată în raportul agenției.

Un alt element remarcat de Fitch este transformarea modelului de afaceri al grupului. Dacă în 2020 aproximativ 80% din EBITDA provenea din activități legate de Republica Moldova, în prezent peste 80% din profitul operațional este generat din mărfuri provenite din afara țării, în special din Ucraina, România și Serbia.

În pofida unei presiuni temporare asupra fluxurilor de numerar, cauzată de creșterea prețurilor la semințe și de costurile logistice mai mari generate de perturbările rutelor maritime din Marea Roșie, Fitch estimează că situația financiară a companiei se va îmbunătăți în următorii ani.

Agenția prevede că necesarul de capital circulant se va reduce, iar fluxul de numerar liber va reveni pe plus începând cu anul financiar 2026.

Trans-Oil continuă totodată un amplu program investițional în România și Serbia. Printre proiectele planificate se numără construirea unei noi fabrici de procesare a soiei și rapiței în România, cu o capacitate anuală de până la 300.000 de tone. O parte din investiții va fi finanțată printr-un grant de 25 de milioane de euro acordat de Guvernul României.

Vaja Jhashi, un apropiat al fostului oligarh Vladimir Plahotniuc, și-a început expansiunea pe piața moldovenească în 2011, consolidându-și poziția prin achiziția de fabrici de ulei, elevatoare și prin construirea terminalelor de la Giurgiulești, obținând totodată finanțări importante de la BERD. Astăzi, el controlează cel mai mare conglomerat agroindustrial din Republica Moldova, cu operațiuni semnificative în România, Serbia și Ucraina, și rămâne una dintre cele mai influente figuri din comerțul regional cu cereale și uleiuri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!