Expert economic: În 2021, Moldova a înregistrat cea mai mare creștere a producției agricole din toate timpurile

31 Aug. 2022, 11:58
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Aug. 2022, 11:58 // Actual //  MD Bani

Expertul economic Veacesla Ioniță menționează că, în 2021, sectorul agricol din Republica Moldova a înregistrat trei recorduri semnificative.

În primul rând, în anul 2021, Producția Globală Agricolă a Republicii Moldova a atins cota maximă din perioada independenței și a constituit 46,1 miliarde lei. În al doilea rând, Moldova a înregistrat cea mai mare creștere a producției agricole din toate timpurile de (+ 49,9%). Precedentul record de creștere a fost stabilit la nivel de (+ 39%) în anul 2013.

De asemenea, în anul 2021, pentru prima dată după 1997, întreprinderile agricole au depășit ca pondere sectorul individual. Întreprinderile au produs 26,7 miliarde lei comparativ cu 19,3 miliarde lei sectorul individual.

Potrivit expertului economic, în anul 2022, agricultura Moldovei va înregistra o scădere a Producției Globale Agricole de cel puțin 10%. De asemenea, complicat va fi și anul 2023, în special, din cauza prețurilor extrem de mari la fertilizanți, dificultăților logistice de export, precum și închiderea unor piețe pentru mărfurile moldovenești.

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.