Exploziv la TV! Vadim Ceban spune clar: gazul poate fi mai ieftin cu peste 10%

20 Ian. 2026, 21:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Ian. 2026, 21:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că sunt întrunite premisele necesare pentru ajustarea în scădere a tarifelor la gazele naturale, în contextul evoluțiilor favorabile ale prețurilor de achiziție din ultimele luni.

În cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rezoomat, Ceban a explicat că reducerea potențială a tarifelor este determinată, în primul rând, de cotațiile bursiere și de prețurile de achiziție a gazelor naturale din perioada de vară și toamnă, care au fost semnificativ mai favorabile comparativ cu anul 2024.

„Chiar dacă analizăm indicii din lunile octombrie, noiembrie și decembrie, vorbim de prețuri destul de favorabile în raport cu perioada anului trecut. Bursa a fost mult mai sus față de nivelurile din vară și toamnă, iar acest lucru creează premise evidente pentru reducerea tarifelor”, a declarat șeful Moldovagaz.

Potrivit acestuia, decizia finală privind ajustarea tarifară aparține ANRE, care urmează să examineze datele și să aprobe eventualele modificări.

Întrebat cu cât ar putea fi redus tariful la gaze, Vadim Ceban a menționat că nivelul de referință discutat public este de circa 10%, însă, în opinia sa, reducerea ar putea fi chiar mai mare. „Da, ar putea fi vorba de o reducere de peste 10%”, a precizat acesta.

Totodată, directorul Moldovagaz a recunoscut că, pe termen scurt, în contextul temperaturilor scăzute, prețurile de achiziție și cotațiile bursiere au înregistrat o ușoară creștere. Cu toate acestea, prognozele pentru anul curent nu indică majorări semnificative, iar prețurile ar urma să rămână relativ stabile.

„Prognoza pentru acest an nu arată creșteri mari. De aceea cred că, pe ansamblu, prețurile vor fi mai stabile”, a concluzionat Vadim Ceban.

În prezent, consumatorii din Republica Moldova achită 16,74 lei pentru un metru cub de gaze naturale.

05 Aug. 2026, 21:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 21:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan a lansat un nou avertisment cu privire la situația din sectorul energetic. El a deckarat că Republica Moldova s-ar putea confrunta mâine cu dificultăți fără precedent în asigurarea importurilor de electricitate. Potrivit acestuia, țara riscă să nu poată procura nici măcar energie de avarie, utilizată în situații critice pentru menținerea stabilității sistemului electroenergetic.

Invitat în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, Tofan a spus că a verificat telefonul în timpul pauzei emisiunii și a primit informații îngrijorătoare despre evoluția situației.

„Din păcate, lucrurile arată foarte prost pentru mâine la capitolul energie, mult mai rău decât astăzi. Mâine, cel mai probabil, sau foarte probabil, nu vom putea cumpăra nici curent de avarie. Deci, nici această energie de urgență, care costă de două-trei ori mai mult, nu o vom putea procura. Cel puțin acesta este răspunsul pe care îl avem de la Ukrenergo, partea ucraineană”, a declarat premierul.

Menționăm, consumul de energie electrică din Republica Moldova a crescut marți cu aproximativ 1 000 MWh față de ziua precedentă, în pofida apelurilor autorităților de a economisi curent în orele de vârf. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a explicat că valul de caniculă pune o presiune tot mai mare asupra sistemului energetic din întreaga regiune.