Fermierii români se tem de blocaje și pierderi după ieftinirea tranzitului cerealelor ucrainene prin Moldova

19 Aug. 2026, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Aug. 2026, 10:09 // Actual //  Grîu Tatiana

Fermierii din România cer autorităților să introducă un sistem strict de control și trasabilitate pentru cerealele ucrainene care tranzitează teritoriul țării, inclusiv pentru transporturile care ajung în România prin Republica Moldova. Solicitarea vine pe fondul informațiilor privind reactivarea culoarelor de solidaritate pentru produsele agricole din Ucraina și al temerilor că un nou val de transporturi ar putea pune presiune pe piața și infrastructura logistică românească.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) avertizează că repetarea situației din 2022-2023 ar putea genera dezechilibre importante pentru agricultorii români și pentru sectorul transporturilor.

„Agricultura are nevoie de un miracol sau măcar de o serie de măsuri de bun-simț pentru a face față problemelor asociate cu tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul României. Luând în calcul amintirea recentă a ceea ce s-a întâmplat în 2022-2023, coroborată cu faptul că se aude în spațiul public despre posibilitatea deschiderii din nou a culoarelor de solidaritate, vreau să trag un semnal de alarmă: acest lucru poate genera disproporții foarte mari în piață, cu efecte negative asupra sectorului agricol și logisticii”, a declarat președintele LAPAR, Matei Titianu.

Organizația propune ca toate transporturile de cereale care intră în România din Ucraina, direct sau prin Republica Moldova, să fie avizate în prealabil. Autoritățile ar urma să cunoască din timp marfa transportată, modalitatea de transport și punctul de trecere a frontierei.

LAPAR cere și ca documentele de intrare să fie corelate obligatoriu cu cele de ieșire din România. Scopul este ca autoritățile să poată verifica dacă întreaga cantitate declarată ca fiind în tranzit părăsește efectiv țara.

Fermierii români solicită, de asemenea, prioritate pentru mărfurile autohtone în ceea ce privește transportul, depozitarea și operațiunile portuare. Organizația propune folosirea antrepozitelor, stabilirea unor trasee predefinite și monitorizate de CNAIR și Poliția Română, precum și utilizarea cântarelor mobile la punctele de frontieră, inclusiv la frontiera cu Republica Moldova.

Pentru transportul feroviar, LAPAR cere verificarea sigiliilor aplicate la gurile de încărcare și descărcare, astfel încât traseul mărfurilor să poată fi urmărit până la destinație.

Organizația susține că aceste măsuri sunt necesare într-un moment în care infrastructura României este deja supusă unei presiuni importante. Nivelul scăzut al Dunării afectează transportul fluvial, rețeaua rutieră este aglomerată, iar costurile de transport și energie au crescut.

Problema are însă o legătură directă și cu Republica Moldova. În august, Chișinăul și Kievul au convenit o reducere de 50% a tarifelor pentru tranzitul feroviar al mărfurilor ucrainene pe teritoriul Republicii Moldova. Noul regim se aplică din 10 august și este valabil până la sfârșitul anului 2026.

Înțelegerea vine după ce Ucraina a început să caute rute alternative pentru exportul cerealelor, în contextul atacurilor asupra infrastructurii portuare de la Marea Neagră. Una dintre rutele vizate este transportul cerealelor pe calea ferată prin Republica Moldova până la Portul Constanța din România.

Potrivit estimărilor prezentate în cadrul discuțiilor, un asemenea coridor feroviar ar putea ajunge la 4,5 milioane de tone de cereale anual, ceea ce ar reprezenta aproximativ 10% din exporturile ucrainene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Aug. 2026, 09:59
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
19 Aug. 2026, 09:59 // Homepage //  bani.md

Interdicția impusă de Franța asupra pliculețelor cu nicotină continuă să provoace reacții ferme la Stockholm. După ce ministrul suedez al Comerțului a catalogat măsura drept „absurdă”, ministrul Sănătății, Elisabeth Lann, a criticat decizia autorităților franceze, susținând că aceasta ignoră principiile reducerii riscurilor în domeniul sănătății publice, scrie locals.md.

În cadrul unui podcast suedez dedicat sănătății și stilului de viață, Elisabeth Lann a declarat că decizia Franței de a interzice pliculețele cu nicotină, în timp ce țigările rămân disponibile pe piață, este lipsită de logică.

„Strict din perspectiva sănătății publice, cred că este o prostie să permiți fumatul, în condițiile în care ai probleme atât de grave cauzate de acesta, iar apoi să iei în vizor pliculețele cu nicotină”, a afirmat ministrul suedez al Sănătății.

Interdicția a intrat în vigoare la 1 aprilie 2026 și prevede sancțiuni dure pentru persoanele care dețin pliculețe cu nicotină. În același timp, produsele din tutun destinate fumatului, adică țigările, continuă să fie comercializate legal în Franța. Elisabeth Lann și-a exprimat deschis sprijinul pentru conceptul de reducere a riscurilor în politicile privind consumul de nicotină, considerând că acesta reprezintă „singura abordare rațională”. Potrivit oficialului suedez, tratarea tuturor produselor cu nicotină în același mod riscă să transforme politicile de sănătate publică într-o dezbatere morală, în loc să fie bazate pe dovezi științifice privind nivelul diferit de risc al acestora.

„Știm că fumatul este incomparabil mai periculos decât utilizarea snusului”, a declarat Lann, subliniind că rata fumatului din Suedia a scăzut sub 5% datorită alternativelor fumatului disponibile pe piață. Ministrul a mai remarcat că dezbaterea privind pliculețele cu nicotină este adesea lipsită de echilibru, criticând atât vocile care asociază automat consumul acestor produse cu criminalitatea sau moartea, cât și reprezentanții industriei care exagerează beneficiile acestora.

În același timp, Lann a precizat că politicile de sănătate publică ar trebui să rămână de competența fiecărui stat membru al UE, însă restricțiile asupra liberei circulații a mărfurilor în Uniunea Europeană trebuie justificate prin motive foarte solide.

Declarațiile ministrului Sănătății vin după reacția ministrului suedez al Comerțului, Benjamin Dousa, care a criticat dur decizia Franței. Anterior, oficialul a calificat interdicția drept disproporționată și incompatibilă cu principiile pieței unice europene.

„Este ca și cum Suedia ar decide să interzică baghetele franceze sau vinul francez”, a declarat Benjamin Dousa pentru Financial Times, descriind măsura drept „absurdă”.

Acesta a afirmat că decizia Parisului reprezintă „un atac asupra modului de viață suedez”, făcând referire la tradiția îndelungată a Suediei în utilizarea produselor orale pe bază de nicotină și tutun.

Noile prevederi ale legislației franceze presupun sancțiuni severe pentru încălcarea regulilor, inclusiv amenzi de până la 375.000 de euro și pedepse cu închisoarea de până la cinci ani, în special în cazurile asociate producției, traficului și distribuției pliculețelor cu nicotină. Guvernul Franței susține că interdicția este necesară pentru protejarea sănătății publice și limitarea accesului tinerilor la produsele care conțin nicotină.