Nivelurile extrem de ridicate ale datoriilor fac economia mondială mai fragilă decât era cu peste 40 de ani în urmă, scrie Martin Wolf, editorialist la Financial Times.
Inflaţie neaşteptat de mare, războaie în mari regiuni producătoare de materii prime, salarii reale în scădere, încetinire a creşterii economice, temeri legate de înăsprirea politicii monetare şi turbulenţe pe pieţele de acţiuni, toate acestea se manifestă în economia mondială în zilele noastre. Acestea erau caracteristicile dominante ale economiei mondiale şi în anii ’70.
Perioada respectivă a luat sfârşit la începutul anilor ’80, cu o înăsprire monetară brutală în SUA, o reducere puternică a inflaţiei şi un val de crize ale datoriilor în ţările aflate în curs de dezvoltare. Perioada a fost de asemenea urmată de schimbări uriaşe de politică economică: modelul economic keynesist a fost îngropat, pieţele muncii au fost liberalizate, companiile de stat au fost privatizate, iar economiile au fost deschise pentru comerţ.
Cât de apropiate sunt paralelele, în special cu anii ’70? Care sunt diferenţele? Şi putem învăţa din greşelile de atunci? Raportul Global Economic Prospects al Băncii Mondiale publicat recent încearcă să găsească răspunsuri la aceste întrebări, arată editorialistul FT.
Paralelele sunt clare, ca şi diferenţele. Nu în ultimul rând, sunt greşeli de evitat: un optimism exagerat, o atitudine prea relaxată faţă de inflaţia crescută, lipsa de protecţie a oamenilor şi economiilor vulnerabile.
Oare suntem deja în stagflaţie? Răspunsul este „nu încă“, dar riscul există, scrie Martin Wolf.
Inflaţia este cu mult peste ţintă aproape peste tot. Ca şi în anii ’70, acest lucru se datorează parţial unor şocuri excepţionale. Mai important este riscul ca această inflaţie să devină inclusă în aşteptări şi astfel în economii.
Parte a motivului pentru care acest risc s-a intensificat în anii ’70 a fost legat de eşecul în a recunoaşte la timp încetinirea ratei de creştere potenţială.
Astăzi, în mod similar, optimiştii presupun că tendinţele pre-pandemice de creştere vor continua.
Totuşi, Banca Mondială argumentează că în anii 2020 ca întreg, creşterea potenţială la nivel mondial este aşteptată să încetinească cu 0,6% sub media din anii 2010.
Ecourile din anii ’70 sunt puternice: inflaţie peste aşteptări, şocuri majore şi slăbire a creşterii. Dar diferenţele sunt în acelaşi timp încurajatoare. Preţul real al petrolului a urcat mult mai puternic între anii 1973-1981 decât acum. Inflaţia mondială este mai puţin extinsă decât a devenit în anii ’70. Şi totuşi, inflaţia ar putea deveni şi acum mai extinsă cu cât persistă mai mult.
Cadrele politicii monetare sunt de asemenea mai credibile şi mai concentrate pe stabilitatea preţurilor decât în anii ’70. Însă acest lucru s-a schimbat uşor în ultima vreme, mai ales în SUA. Strategii au tins să dea vina pentru inflaţie pe factori temporari şi în anii ’70, după cum s-a întâmplat şi în zilele noastre.
Economiile sunt, e adevărat, mai flexible acum decât în anii ’70. Însă intensificarea protecţionismului ar putea duce la o inversare în această privinţă. Preţurile energiei sunt în continuare importante. Într-un final, politica fiscală este aşteptată să fie mai puţin expansionistă de această dată.
Teoria că lucrurile vor fi foarte diferite de această dată este plauzibilă, dar departe de a prezenta siguranţă, scrie editorialistul Financial Times.
Mai presus de orice, dacă aceasta se va dovedi adevărată depinde de ce vor face strategii. Aceştia trebuie să evite greşeala de a permite inflaţiei să scape de sub control, cum au făcut în anii ’70. Însă acţiunile ferme creează în acelaşi timp pericole, cel mai evident legate de o încetinire pronunţată.
Este posibil ca schimbările demografice, încetinirea schimbărilor tehnologice, deglobalizarea, epuizarea oportunităţilor de creştere din trecut şi populismul în creştere să slăbească forţele dezinflaţioniste pe termen lung, iar acest lucru ar îngreuna şi mai mult eforturile de atingere şi susţinere a unei inflaţii scăzute.
Un pericol evident apare în cel mai important aspect în care economia mondial pare mai fragilă decât cu 40 de ani în urmă: volumul datoriilor, în special al celor exprimate în valută. Dacă înăsprirea politicii monetare este considerabilă şi prelungită, pot apărea crize ale datoriilor urâte şi costisitoare, avertizează Martin Wolf. Poate că băncile sunt mai bine poziţionate pentru un astfel de şoc decât la începutul anilor ’80, însă poate că nu acelaşi lucru este valabil în cazul debitorilor.
De asemenea, a fi sigur că şocurile la adresa economiei reale s-au sfârşit denotă prea mult optimism, potrivit editorialistului Financial Times.
„Am lucrat ca economist la Banca Mondială în anii ‘70“, scrie Martin Wolf. „Ce-mi amintesc cel mai mult din perioada respectivă este nesiguranţa generală: nu aveam nicio idee despre ce se va întâmpla mai departe. S-au făcut multe greşeli, unele din optimism exagerat, altele din panică. Trecutul nu se repetă, dar rimează. Să nu ignorăm poezia timpului“.
