Curentul se scumpește brutal în Europa! Semnal de alarmă și pentru Republica Moldova

14 Sept. 2026, 11:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Sept. 2026, 11:30 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile energiei electrice au explodat pe piețele spot europene, iar tranzacțiile pentru ziua următoare au împins cotațiile la niveluri ridicate în cea mai mare parte a continentului. Germania, principalul consumator de electricitate din Europa, a ajuns la un preț mediu de 257 de euro/MWh, în creștere cu 73% față de ziua precedentă.

Saltul nu poate fi explicat doar prin efectul de bază al zilei de duminică, atunci când consumul și prețurile sunt în mod tradițional mai mici. În aproape toată Europa Centrală, prețurile se învârt în jurul valorii de 250 de euro/MWh, cu niveluri chiar mai ridicate în Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria și ușor mai mici în Austria și Slovenia.

Scumpiri se înregistrează și în regiuni considerate de obicei mai ieftine. În sudul Scandinaviei, prețurile au ajuns la aproximativ 197 de euro/MWh, iar în sudul Norvegiei și Suediei au urcat până la circa 270 de euro/MWh. În Franța, cel mai mare producător de energie electrică din Europa datorită flotei nucleare, prețul mediu a trecut și el de pragul de 200 de euro/MWh.

Nici Peninsula Iberică nu mai face excepție. Spania și Portugalia, piețe care în mod tradițional beneficiază de prețuri mai reduse, se apropie la rândul lor de nivelul de 200 de euro/MWh.

În România, prețul mediu al zilei este de 238 de euro/MWh, cu 43% peste nivelul precedent, dar încă sub cel din Germania. Bulgaria rămâne mai ieftină, cu aproximativ 193 de euro/MWh, iar Grecia coboară până la circa 187 de euro/MWh.

Diferențele de preț sugerează că energia curge din sudul continentului spre centrul Europei. La ora 20:45–21:00, când în România este înregistrat cel mai mare preț al zilei, de 656 de euro/MWh, echivalentul a circa 3.449 lei/MWh, sistemul românesc importă din Bulgaria la o putere de peste 2.100 MW și exportă spre Ungaria aproape 1.600 MW.

În același interval, prețul din Germania urcă la un nivel și mai mare, de aproximativ 740 de euro/MWh.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.