Fitilul războiului rămâne aprins. De ce nu s-au înțeles rușii cu americanii, la negocierile de la OSCE

13 Ian. 2022, 17:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Ian. 2022, 17:08 // Actual //  bani.md

Statele Unite au transmis, joi, 13 ianuarie, că nu vor accepta „şantajul” Moscovei şi nici cererea acesteia de menţinere a „sferelor de influenţă” ale Rusiei, după o reuniune cu Rusia în cadrul Organizaţiei pentru Securitate sau Cooperare în Europa (OSCE).

În replică, Rusia a avertizat că în lipsa unui „răspuns constructive” din partea Occidentului asupra cererilor sale privind securitatea europeană va acţiona pentru a-şi proteja securitatea naţională şi a asigura echilibrul strategic, consemnează agenţiile Reuters şi EFE, citat de ziare.com.

După întâlnirea bilaterală SUA-Rusia desfăşurată la Geneva pe 9-10 ianuarie, Consiliul NATO-Rusia din 12 ianuarie şi încă o întâlnire cu Rusia în cadrul OSCE vineri, s-a ajuns într-un punct mort în încercările Moscovei de a convinge SUA să oprească orice nouă extindere a NATO, mai ales către Ucraina, şi să înceteze activităţile militare în statele flancului estic al Alianţei.

Ambasadorul SUA: „Respingem cu hotărâre șantajul”

„În timp ce ne pregătim pentru un dialog deschis despre cum să consolidăm securitatea în beneficiul tuturor, trebuie să respingem cu hotărâre şantajul şi să nu permitem niciodată să primeze agresiunile şi ameninţările”, a declarat după întâlnirea de la OSCE ambasadorul SUA pe lângă această organizaţie, Michael Carpenter.

Diplomatul american a cerut toleranţă zero faţă de „sferele de influenţă” sau limitarea libertăţii statelor de a-şi alege alianţele, făcând referire la solicitarea Rusiei ca NATO să nu se mai extindă către spaţiul fost sovietic.

Șeful diplomaților ruși: „Vom lua măsuri pentru a elimina amenințările la adresa securității noastre”

La rândul său, ambasadorul rus la OSCE, Alexander Lukaşevici, a declarat în timpul reuniunii de vineri că Rusia va acţiona pentru a-şi apăra securitatea naţională, în lipsa unui răspuns pozitiv al Occidentului la cererile ei privind arhitectura de securitate europeană.

„Dacă nu primim un răspuns constructiv la propunerile noastre într-un timp rezonabil şi comportamentul agresiv faţă de Rusia continuă, va trebui să luăm măsurile necesare pentru a asigura echilibrul strategic şi a elimina ameninţările inacceptabile la adresa securităţii noastre”, a transmis pe Twitter misiunea Rusiei la OSCE.

În acest timp, viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că responsabilii militari ruşi îi vor prezinta preşedintelui Vladimir Putin opţiunile în cazul unei înrăutăţiri a situaţiei legate de Ucraina, aproape de frontiera căreia Rusia are masaţi circa 100.000 de soldaţi, adăugând totuşi că trebuie să se dea o şansă diplomaţiei.

O nouă rundă de negocieri, considerată inutilă de Rusia

Riabkov, care a condus delegaţia rusă la negocierile cu SUA de la Geneva, a apreciat drept inutilă vreo nouă rundă de consultări în zilele următoare, dat fiind că Statele Unite au respins cererile Rusiei.

Secretarul general al OSCE, Helga Schmid, a atenţionat în acest context că „situaţia în regiune este periculoasă”.

„Este imperativ să găsim, pe cale diplomatică, un mijloc de a opri escalada şi de a începe să reconstruim încrederea, transparenţa şi cooperarea”, a completat ea, în timp ce ministrul de externe polonez, Zbigniew Rau, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a OSCE, crede că „riscul unui război în zona OSCE nu a fost niciodată la fel de mare în ultimii 30 de ani”.

Realitatea Live

18 Nov. 2025, 11:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Nov. 2025, 11:07 // Actual //  bani.md

În cadrul Conferinței Naționale pentru Dezvoltarea Zonelor Metropolitane, organizată la Iași în perioada 12–14 noiembrie 2025 de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași, președintele Camerei Bilaterale, Andrei Crigan, a participat ca speaker în Panelul „Cooperare interregională și transfrontalieră – Extinderea zonelor metropolitane funcționale”.

Discuțiile au evidențiat rolul esențial al parteneriatelor economice bilaterale, al infrastructurii comune și al leadershipului colaborativ în consolidarea relațiilor dintre comunitățile din România și Republica Moldova.

„Integrarea nu se realizează doar prin tratate sau programe europene, ci prin fiecare proiect comun, prin fiecare antreprenor care alege să coopereze în loc să concureze. Așa arată o Românie metropolitană și o Moldovă europeană – conectate prin încredere și viziune.” – a menționat Andrei Crigan în intervenția sa.

Mulțumim organizatorilor și partenerilor – ADI Zona Metropolitană Iași, Banca Mondială, FZMAUR, Consiliul Județean Iași, Primăria Iași – pentru inițiativa acestui dialog deschis despre viitorul comun al zonelor metropolitane din regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII