O echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, va efectua o vizită oficială la Chișinău în perioada 4–17 decembrie 2025, pentru desfășurarea consultărilor anuale în baza Articolului IV.
Misiunea are ca obiectiv evaluarea celor mai recente evoluții economice din Republica Moldova, analiza perspectivelor macroeconomice și a riscurilor asociate, precum și discutarea priorităților de politică și reformă cu autoritățile de la Chișinău și cu alți actori relevanți.
Pe durata vizitei, experții FMI vor avea întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului, Băncii Naționale a Moldovei, mediului de afaceri și societății civile, pentru a evalua modul în care economia se adaptează la contextul regional și la provocările interne.
Republica Moldova a ratat o tranșă de aproximativ 170 de milioane de dolari din ultimul acord cu FMI, care a expirat la sfârșitul lunii octombrie, echivalentul a aproape trei miliarde de lei. Suma a fost blocată din cauza angajamentelor asumate anterior de guvernul Recean, care nu au fost respectate.