Fost consilier în „jaful BEM”, desființat de Slusari: Alaiba, un utopist care a făcut praf economia

29 Iul. 2025, 09:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Iul. 2025, 09:39 // Actual //  Ursu Victor

Fostul director executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari l-a acuzat pe fostul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba de incompetență, prognoze fanteziste și o carieră marcată de eșecuri. Într-o postare publică, Slusari salută, în premieră, un gest venit din partea actualului Guvern, apreciind atitudinea mai realistă a noii ministre a Economiei, Diana Nistor.

„Rar când am ocazia să spun ceva bun despre reprezentanții guvernului din blocul economic. Însă mi se pare că după patru ani de bătaie de joc față de sectorul real, în funcția de ministru a venit o doamnă care, cel puțin, analizează realist situația din economie”, a scris Slusari.

Potrivit acestuia, ministra a revizuit în jos prognoza de creștere economică pentru 2025, de la 3,7% – cât estima Dumitru Alaiba – la o cifră mult mai temperată, de aproape trei ori mai mică.

Slusari nu s-a oprit aici și a amintit mai multe episoade din trecutul politic și profesional al lui Alaiba, inclusiv perioada în care acesta era consilierul lui Vlad Filat. „Vă amintiți prognoza lui Dumitru că BEM va fi bine? Tocmai în momentul în care se pregătea devalizarea băncii de către Iaralov, Plahotniuc și Filat.”

Fostul lider al fermierilor critică și tentativa eșuată a lui Alaiba de a comasa ANRE și Consiliul Concurenței, ceea ce, potrivit lui, a dus la paralizarea ambelor instituții timp de luni întregi. „Chiar și Igor Grosu a înțeles că Dumitru ori a citit altă carte, ori a fumat altă țigară. Experimentul a fost anulat.”

Cât despre activitatea lui Alaiba la Ministerul Economiei, Slusari susține că niciuna dintre prognozele acestuia nu s-a apropiat de realitate. „Ultimul exemplu: PIB-ul a crescut cu doar 0,1% în 2024, deși el promitea 2,5 – 3%. Acum, cu o carieră plină de eșecuri, s-a refugiat pe un salariu mare la Banca Națională.”

În încheiere, Slusari a transmis un mesaj ironic: „Dacă auziți o prognoză de la Dumitru Alaiba, să știți că totul va fi invers. Iar doamnei Nistor îi doresc sincer succes. Ea cunoaște sectorul real și nu stă cu capul în nori, cum a făcut Alaiba toată viața”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Sept. 2026, 19:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Sept. 2026, 19:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a ajuns la o capacitate totală de 1.119,18 MW de producere a energiei electrice din surse regenerabile, la sfârșitul lunii august 2026, potrivit datelor procesate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Cea mai mare parte a capacităților este reprezentată de instalațiile fotovoltaice.

Panourile solare au ajuns la o putere instalată de 837,81 MW, echivalentul a circa 75% din întreaga capacitate de producere din surse regenerabile. Energia eoliană ocupă poziția a doua, cu 256,22 MW, sau aproximativ 23% din total. Instalațiile hidro însumează 16,75 MW, iar cele pe biogaz – 8,39 MW.

În paralel, continuă să crească și numărul gospodăriilor și companiilor care își produc propria energie. La finele lunii august, în Republica Moldova erau înregistrați 10.241 de prosumatori, dintre care 5.051 beneficiau de mecanismul de contorizare netă, iar 5.190 – de facturare netă.

Puterea totală instalată de prosumatori a ajuns la 228,53 MW, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din întreaga capacitate regenerabilă a țării.

Datele CNED arată că mecanismele de sprijin adoptate de stat au contribuit la instalarea a 475,85 MW, echivalentul a 43% din capacitatea regenerabilă existentă. Din această cantitate, 157,53 MW au fost instalați prin mecanismul de tarif fix, 60 MW prin mecanismul de preț fix, iar alte 33,25 MW în baza prevederilor fostei Legi privind energia regenerabilă.

În același timp, cea mai mare parte a capacităților – 639,87 MW sau 57% din total – aparține producătorilor care își comercializează energia pe piața liberă. Este vorba despre 393,06 MW de instalații fotovoltaice, 228,99 MW eoliene, 16,50 MW hidro și 1,32 MW pe biogaz.

O dezvoltare rapidă este înregistrată și pe segmentul stocării energiei. La sfârșitul lunii august erau racordate la rețele 15 unități de stocare, cu o capacitate cumulată de 242,85 MWh. Acestea dispun de o putere de injecție de 208,31 MW și de o putere de extragere de 94,83 MW.