Fostul preot în armata SUA a demisionat de la Agenția Proprietății Publice. Musteață îi ia locul

16 Nov. 2022, 15:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Nov. 2022, 15:24 // Actual //  bani.md

Eugeniu Cozonac a demisionat din funcția de șef al Agenției Proprietății Publice, potrivit anunțului din debutul ședinției de Guvern a premierului Natalia Gavrilița.

Fotoliul lui Cozonac a va fi preluat de Alexandru Musteață un fost ofițer SIS, care nu este rudă cu șeful de la SIS care poartă același nume.

Cozonac a fost numit șef la APP în vara anului 2021.

Acesta a activat ca expert în recrutarea și selecția personalului de conducere executiv, inclusiv în companiile Fortune 500.

Este co-fondator al ÎCS Compudava SRL (acum Endava PLC), iar între 2000 și 2004 a fost director executiv al acestei companii. Între 2005 – 2008 a fondat compania Tricertion și a fost director operațional al acesteia. În perioada 2011-2014 a fost director pe strategia digitală a Leading The Way, între 2014-2015 – a fondat și a fost director executiv la compania Firstly, iar între 2016 și 2018 – consultant, cercetător la CarterBaldwin Executive Search.

Din 2019 până în prezent a fost director al companiei Plover LLC specializată în gestionarea investițiilor în companii software.

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a admis posibilitatea majorării tarifului la gazele naturale în cursul anului, în cazul în care prețurile la metan pe piețele internaționale vor rămâne ridicate pentru o perioadă mai lungă.

Potrivit lui Taran, ANRE ar putea interveni asupra tarifelor dacă evoluțiile de pe piață o vor impune, însă deciziile vor fi luate doar după ce situația se stabilizează.

„Dacă o să fie cazul să intervenim pe parcursul anului, normal că noi vom interveni deja la situația de la acel moment. Vor fi luate în calcul prețurile efective pe lunile pe care le-am consumat deja și prețurile prognozate până la sfârșitul anului pentru lunile care urmează să le consumăm sau să importăm gaze naturale”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că actualele evoluții de pe bursele internaționale reflectă un vârf de volatilitate, iar autoritățile trebuie să aștepte calmarea pieței înainte de a lua o decizie privind eventualele ajustări tarifare.

„Acum suntem în vârful unei panici pe burse și trebuie să așteptăm ca situația să se stabilizeze. În momentul în care se stabilizează, atunci deja putem lua decizii”, a spus Taran.

Directorul ANRE a subliniat că operatorul desemnat cu obligație de serviciu public, Energocom, utilizează date și prognoze furnizate de agenții internaționale specializate, precum Bloomberg și Argus, pentru a monitoriza evoluțiile de pe piața gazelor naturale și pentru a fundamenta deciziile privind achizițiile.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 14,43 lei pentru un metru cub, cu 13,8% mai puțin decât tariful anterior de 16,74 lei/m³. Ieftinirea a fost operată de către ANRE la 4 februarie.