(FOTO) Căsuță în copaci – o nouă atracție în Transfăgărășan. Loc inspirat din povești

07 Sept. 2022, 12:02
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2022, 12:02 // Au Bani //  MD Bani

Pe cel mai spectaculos drum din România, Transfăgărășanul a apărut un nou resort – Treehouse Village. Complexul este încă în proces de realizare, iar în prezent funcționează doar terasa, care este suspendată pe trunchiuri de copaci și oferă o priveliște superbă către drum și munți, bucurându-se de oaspeți din toată țara, dar și din străinătate.

După 6 ani de business în Londra, Andreea și Marius Manga s-au întors pe Valea Argeșului cu o afacere de inspirație americană și o altă viziune despre turism. Ideea căsuțelor din copac este gestionată de fratele lui Marius Manga, Adrian, care a rămas acasă, în Curtea de Argeș.

Spațiile de cazare vor intra în circuitul turistic anul viitor

Au construit deocamdată doar trei căsuțe, care vor intra la anul în circuitul turistic. Planul prevede circa 30 de asemenea spații de cazare, fiecare dintre ele putând găzdui 1 sau 2 familii. Căsuțele au terase, pe care sunt amplasate ciubăre și saune proprii.

Restaurantul, amplasat și el tot în copaci, cu terasa suspendată, este piesa de rezistență la acest moment, fiind singurul în funcțiune. Meniul oferă preparate atipice pentru zona montană, de inspirație americană, foarte gustoase și apreciate, majoritatea pregătite prin tehnica de gătire lentă.

„Printre primii clienți s-au numărat foarte mulți americani, care ne-au promovat pe rețelele de socializare pentru că avem grătarul acesta de tip texan, cu afumătoare, și le-a plăcut foarte mult mâncarea. La fel, foarte mulți israelieni, dar și mulți motocicliști din România. Avem cel puțin un grup de motocicliști din Giurgiu pe săptămână, care vin pentru că îi trimit prietenii. Noi, inițial, ne-am poziționat ca locație de tranzit, pentru că suntem pe șosea, la care oamenii să se oprească atunci când traversează Transfăgărășanul, dar iată că suntem o destinație unde oamenii vin special sau se reîntorc.”, declarat unul dintre reprezentanți pentru republica.ro.

06 Oct. 2026, 12:29
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 12:29 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Corneliu Ghimpu a reacționat după trimiterea dosarului său în judecată, contestând acuzațiile și modul în care a fost desfășurată ancheta. Fostul prim-vicepreședinte al Victoriabank susține că expertiza financiară dispusă de acuzare a confirmat proveniența legală a averii sale, dar că aceasta ar fi fost ignorată.

„Cei care mă cunosc știu cine sunt. Știu ce valori am purtat cu mine, cum mi-am făcut meseria și cum mi-am trăit viața de zi cu zi. Și mai știu că ceea ce mi se impută nu se potrivește cu mine, așa cum apa nu se amestecă cu uleiul”, afirmă Ghimpu.

În reacția sa, acesta descrie cauza drept „un dosar care nu rezistă unui simplu exercițiu de logică”. El invocă „șase ani fără nicio acțiune de investigație și fără nicio probă nouă, apoi, într-o singură zi, o acuzație agravată”.

Ghimpu mai susține că dosarul conține o singură mărturie, „pusă la îndoială chiar de actele procurorului”, și contestă calificarea drept infracțiune a unor activități pe care le descrie ca fiind profesionale, de rutină.

O altă critică vizează prezentarea averii sale în comunicatul oficial. Potrivit lui, expertiza financiară dispusă chiar de acuzare, care ar fi confirmat proveniența legală a averii, a fost ignorată.

„În locul ei, în comunicatul oficial, o sumă a sechestrului umflată pe hârtie, pentru a crea percepția unei vinovății «evidente» și a bifa succese”, afirmă acesta. Totodată, el reclamă un termen prea scurt pentru studierea materialelor cauzei.

„Legea cere ca vinovăția să fie dovedită de acuzare, nu nevinovăția de cel acuzat. Cere probe, nu presupuneri. Cere ca anchetatorul să caute la fel de atent și ce îl apără pe om, nu doar ce îl acuză”, declară Ghimpu, susținând că în dosarul său aceste reguli au fost trecute cu vederea.

El vorbește și despre impactul celor șase ani asupra vieții sale: „Acești șase ani i-aș fi putut dărui societății, muncind și construind. În schimb, am tot așteptat adevărul”.

„Fiecare leu pe care îl am e muncit cinstit, adunat o viață întreagă, cu respect față de lege, oameni și lucrul bine făcut”, adaugă Ghimpu. În încheiere, acesta mulțumește familiei și prietenilor pentru sprijin și afirmă că merge mai departe „cu fruntea sus și cu încredere în judecători”.

Reacția vine în contextul trimiterii sale în judecată în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție îl acuză de complicitate la escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani, pentru presupuse fapte din 2014. Cauza va fi examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.