Frauda TUX de milioane! Budianschi: Copiii ne-au spus primii de TUX

25 Nov. 2025, 14:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Nov. 2025, 14:18 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Dumitru Budianschi, a dezvăluit în cadrul audierilor publice privind fraudele pe platforme online de presupuse investiții că informațiile despre fenomenul „TUX” nu au venit din surse oficiale sau investigații jurnalistice, ci chiar din discuțiile cu elevii, în timpul campaniilor de educație financiară.

„Noi am aflat acest lucru nu din informații publice. Am aflat din educația financiară pe care o făceam. În interacțiunea cu copiii, cineva ne-a spus: Uitați-vă, este așa un fel de joacă. Atunci am înțeles că nu este deloc o joacă și am acționat imediat”, a spus Budianschi.

Potrivit lui, CNPF a emis rapid un avertisment public și a solicitat colaborarea altor instituții pentru a identifica natura activităților și riscurile implicate. „Lucrurile se întâmplă foarte rapid. Nu poți într-o zi să oprești ceva sau să închizi ceva. Este nevoie de timp și de analiză”, a subliniat președintele instituției.

În cadrul audierilor de astăzi, deputatul PAS Dorian Istrati a declarat că autoritățile au recepționat doar 13 cereri, fiecare dintre ele vizând prejudicii de câteva sute de euro sau dolari.

Audierile au avut loc în contextul prăbușirii piramidei financiare „TUX”, operată sub acoperirea unei platforme de investiții în active digitale. La începutul lunii noiembrie, cinci persoane – inclusiv liderii operațiunii, Antonina și Valentin Samoilă – au fost reținute pentru 72 de ore. Ancheta PCCOCS indică faptul că platforma funcționa ca o schemă piramidală, cu transferuri prin companii intermediare și conturi off-shore.

Rulajul total al platformei TUX în Republica Moldova este estimat la circa 48 de milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Aug. 2026, 17:13
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 17:13 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Kazahstanul intenționează să revină în acest an pe piața obligațiunilor denominate în yuani („panda bonds”) și vrea să atragă aproximativ 500 de milioane de dolari printr-o nouă emisiune programată pentru luna viitoare. Autoritățile de la Astana mizează pe costurile reduse de finanțare oferite în prezent de piața de capital din China.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Bloomberg, Ministerul Finanțelor din Kazahstan a început deja discuțiile cu băncile chineze pentru lansarea noii emisiuni, valoarea finală și condițiile tranzacției urmând să fie stabilite în funcție de evoluția pieței.

Ministerul Finanțelor de la Astana afirmă că emisiunea de obligațiuni în yuani face parte din strategia de diversificare a surselor de finanțare a deficitului bugetar.

„Piața de capital din China oferă condiții atractive pentru împrumuturi la dobânzi reduse. Yuanul demonstrează stabilitate în condițiile incertitudinii globale, ceea ce diminuează riscurile valutare pentru debitori”, se arată într-un comunicat al instituției.

Noua emisiune vine după succesul înregistrat în luna mai, când Kazahstanul a atras 3,4 miliarde de yuani (circa 500 de milioane de dolari) prin prima sa emisiune de obligațiuni „panda” cu maturitatea de trei ani. Cererea investitorilor a depășit de peste două ori oferta și permite statului să obțină unul dintre cele mai mici cupoane plătite de un emitent suveran cu rating BBB pe piața internă chineză.

Prin această strategie, autoritățile kazahe urmăresc să își reducă dependența de piețele financiare tradiționale și să consolideze relațiile economice cu Beijingul.

China a devenit între timp cel mai mare partener comercial al Kazahstanului și a depășit Rusia. Comerțul bilateral a atins niveluri record, susținut de exporturile de resurse energetice, metale și produse agricole, dar și de proiectele de infrastructură dezvoltate în cadrul inițiativei chineze „Belt and Road”. Totodată, Kazahstanul joacă un rol-cheie în transportul mărfurilor chineze către Europa prin Coridorul de Mijloc.

Pe lângă stat, și companiile kazahe s-au orientat către finanțarea în yuani. În ultimul an, instituții precum Banca de Dezvoltare a Kazahstanului și compania petrolieră KazMunayGas au emis obligațiuni pe piața offshore din Hong Kong, la dobânzi de 3,35%, respectiv 3,15%.

Kazahstanul beneficiază în prezent de rating investițional din partea celor trei mari agenții internaționale de evaluare financiară. Fitch Ratings îl plasează cu două trepte peste categoria speculativă, iar S&P Global Ratings confirmă calificativul BBB-/A-3, cu perspectivă pozitivă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!