Frigul de afară împinge consumului de gaze la recorduri în octombrie: Creștere de 156% față de luna precedentă

09 Nov. 2024, 11:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2024, 11:21 // Actual //  Ursu Victor

În luna octombrie 2024, volumul consumului de gaze naturale în Republica Moldova a ajuns la 45,6 milioane de metri cubi, marcând o creștere de 21% față de aceeași perioadă a anului trecut. Comparativ cu luna septembrie 2024, consumul a crescut cu 27,8 milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă un salt semnificativ de 156,1%, potrivit datelor furnizate de SA „Moldovagaz”.

La data de 31 octombrie 2024, consumatorii casnici și non-casnici au achitat în proporție de 99% și, respectiv, 98,9% din sumele facturate pentru anul curent, un rezultat ușor mai ridicat față de aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic au reușit să achite integral facturile, înregistrând o creștere de 7,4 puncte procentuale față de 2023.

Tot în această perioadă, 264 de unități de consum au fost deconectate din cauza unor datorii de aproximativ 1,035 milioane lei, iar pentru 281 de consumatori s-a aplicat plata preventivă, ca urmare a restanțelor acumulate anterior.

Datele SA „Moldovagaz” arată că, până la sfârșitul lunii octombrie, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale a atins 99,3%, cu încasări totale de 6,719 miliarde lei. Cu toate acestea, valoarea achitată este cu 33,9% mai mică decât anul trecut, scăderea fiind atribuită tarifelor reduse în acest an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.