Furia kazahilor de nestăvilit. Protestele continuă, deși guvernul a demisionat

05 Ian. 2022, 15:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Ian. 2022, 15:05 // Actual //  bani.md

Mii de oameni continuă să protesteze în Kazahstan, după ce președintele Qasym-Zhomart Toqaev a demis guvernul și a declarat stare urgență pentru două săptămâni în anumite regiuni, în încercarea de a limita extinderea tulburărilor violente, declanșate de o creștere abruptă a prețului la energie.

Zeci de răniți au fost raportați în timpul protestelor, care au izbucnit în regiunea de vest Mangystau pe 2 ianuarie.

Protestele s-au extins apoi și în alte orașe, în semn de solidaritate cu manifestațiile din Mangystay. S-au înmulțit însă și motivele, oamenii protestând împotriva corupției, șomajului și a salariile mici.

Protestele au devenit violente în mai multe zone din țară la sfârșitul zilei de 4 ianuarie, inclusiv în Almaty, cel mai mare oraș al țării, unde poliția a folosit gaze lacrimogene, a tras gloanțe de cauciuc și a folosit grenade paralizante pentru a dispersa mulțimea care scanda lozinci antiguvernamentale și incendia vehicule. .

În total, peste 200 de persoane au fost reținute în timpul protestelor, iar 95 de polițiști au fost răniți în cursul ciocnirilor cu manifestanții, a informat Ministerul de Interne.

Un decret publicat pe site-ul prezidenţial în dimineaţa zilei de 5 ianuarie spunea că Toqaev a acceptat demisia cabinetului condus de prim-ministrul Asqar Mamin, în conformitate cu constituţia.

Prim-vicepremierul Alikhan Smailov a fost numit prim-ministru interimar, iar actualii membri ai guvernului rămân în funcții până la formarea unui nou cabinet.

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 10:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 10:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Municipiile Ungheni și Călărași vor beneficia fiecare de câte un Centru de colectare cu aport voluntar (CAV), iar orașul Leova va primi sprijin financiar și tehnic pentru elaborarea proiectului unui astfel de centru. Cele trei localități au fost desemnate în urma unui concurs desfășurat în decembrie 2025, la care au participat 12 localități din întreaga țară.

Cheltuielile pentru construcția și operaționalizarea centrelor sunt acoperite de Uniunea Europeană, prin proiectul „Facilitarea unei tranziții verzi incluzive în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,8 milioane de euro.

Centrele de colectare cu aport voluntar reprezintă o componentă esențială în dezvoltarea unui sistem modern și eficient de gestionare a deșeurilor, contribuind la protecția mediului și la îmbunătățirea calității vieții.

Primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, a declarat că proiectul este un pas important spre crearea unui oraș sustenabil și rezilient la schimbările climatice. Potrivit acestuia, centrul va completa Sistemul integrat de gestionare a deșeurilor din Zona 5, din care face parte Ungheniul, și va contribui la alinierea practicilor locale la standardele europene.

În etapa inițială, în cadrul centrelor vor fi colectate deșeuri voluminoase, precum saltele și mobilier, echipamente electrice și electronice scoase din uz, baterii și acumulatori, ambalaje din sticlă, lemn, hârtie și carton, textile uzate, anvelope, precum și ambalaje din plastic și metal.

Fiecare centru va fi dotat cu containere dedicate pentru fiecare categorie de deșeuri, iar materialele colectate vor fi preluate de companii autorizate pentru reciclare sau valorificare.

CAV-urile din Ungheni și Călărași vor fi integrate în sistemul regional de gestionare a deșeurilor aflat în implementare în Zona de Management al Deșeurilor nr. 5. Lucrările de construcție sunt planificate pentru primăvara anului 2027, iar punerea în funcțiune este estimată pentru toamna aceluiași an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!