G20 aprobă impozitarea companiilor multinaţionale cu minimum 15%

31 Oct. 2021, 10:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Oct. 2021, 10:50 // Actual //  bani.md

Liderii din G20 au aprobat acordul internaţional care se referă la taxarea companiilor multinaţionale cu minimum 15 la sută şi redistribuirea unei părţi a profiturilor începând din anul 2023.

Miniștrii de finanțe au fost deja de acord cu acest pland, dar aprobarea oficială de către șefii de stat pune o presiune suplimentară asupra dificilului drum de a transpune distinct în lege, în fiecare țară, a prevederilor acestui acord, potrivit The Washington Post, citat de forbes.ro.

Noua cotă minimă de impozitare de 15 la sută, susţinută deja de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), are ca scop inversarea tendinței care există de zeci de ani de subimpozitare a marilor corporații, o evoluție despre care experții spun că a privat guvernele de venituri ce ar putea fi folosite, de exemplu, pentru finanțarea programelor de cheltuieli sociale.

„Cerem grupului reunit OECD-G20 să dezvolte rapid reglementări şi instrumente multilaterale unitare, pentru a asigura că noile reguli vor intra în vigoare la nivel mondial începând din anul 2023”, se arată în proiectul Declaraţiei concluziilor summitului de la Roma, scrie Mediafax, care citează cotidianul La Repubblica.

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, la 8 octombrie, un acord internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15 la sută şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023. Acordul a fost susţinut deja de 136 de ţări şi jurisdicţii reprezentând peste 90 la sută din valoarea PIB-ului mondial.

„Noul sistem prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri”, a precizat OECD.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!